Hamilton: "Singapore, mai solicitant decat Monaco"
Lewis Hamilton spune ca circuitul din Singapore este de doua ori mai solicitant decat cel de la Monaco.
La fel ca si ceilalti piloti, Hamilton a luat vineri pentru prima oara pulsul circuitului Marina Bay, in cadrul antrenamentelor.
Desi spune ca circuitul este fantastic, Hamilton s-a declarat nemultumit de diferentele foarte mari de nivel.
"In anumite viraje erau foarte multe damburi si cand lovesti unul dintre ele iti arunca putin masina, dar este un circuit fantastic" , a declarat Hamilton. "La prima iesire, am reusit sa gasesc o traiectorie decenta, dar masina tot mai trecea in unele locuri peste damburi. Am fost capabil sa ma simt mai confortabil. Ca prima impresie, circuitul are o aderenta buna, asa ca poti frana mai tarziu in virajele lente".
"Este un circuit fizic. Trebuie sa muncesti foarte mult pentru a obtine un tur bun, as spune ca necesita de doua ori mai multa energie decat Monaco pe un singur tur. Un tur in Singapore este la fel de solicitant ca doua tururi la Monaco".
Coechipierul sau, Heikki Kovalainen, a incheiat antrenamentele pe locul 4 si a marturisit ca este ingrijorat de intrarea in pitlane. "Sincer sa fiu, nu a fost o problema sa pilotez la lumina reflectoarelor", a precizat el. "Circuitul este foarte denivelat. Poate ar trebui sa ne uitam si la intrarea in pitlane, poate fi foarte dificil daca pilotul decide sa intre la boxe in ultimul minut. Totusi, in rest totul este bine".