Hamilton: "Red Bull şi Mercedes, principalii rivali pentru McLaren la Sepang"

Publicat joi, 22.03.2012 11:13 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton anticipează că Red Bull şi Mercedes vor fi principalii adversari ai celor de la McLaren în cursa de la Sepang, însă speră să obţină prima victorie pe circuitul din Malaysia.

McLaren a dominat autoritar Marele Premiu al Australiei, Jenson Button reuşind să câştige cursa de la Melbourne pentru echipă după ce a profitat de problemele coechipierului său Lewis Hamilton, care a plecat din pole position.

Implicit, britanicii sunt consideraţi favoriţi înaintea celei de-a doua etape a sezonului din Malaezia, însă Hamilton avertizează că McLaren va primi o replică puternică din partea celor de la Red Bull şi Mercedes.

"Evident, suntem încurajaţi de forma în care ne aflăm, atât în calificări, cât şi în cursă, şi-mi place să cred că vom continua la fel şi în Malaysia în acest weekend. Cred că şi Mercedes, şi Red Bull ascund performanţă sub mâneca şi ambele echipe vor fi foarte rapide în calificări şi cursă. În ceea ce priveşte McLaren, este mai bine să fim vânaţi decât să fim vânători", a declarat el.

Campionul mondial din sezonul 2008 speră să-şi treacă în cont prima victorie pe circuitul de la Sepang şi este încurajat de caracteristicile tehnice ale pistei, care în opinia sa se potrivesc monopostului MP4-27.

"Cred că ne simţim destul de optimişti, pentru că Sepang este un circuit de viteză şi monopostul nostru a funcţionat bine în astfel de condiţii în testele de iarnă. Nu am făcut niciun secret din faptul că mi-ar plăcea să câştig un Mare Premiu pe fiecare circuit. Nu am câştigat la Sepang până acum, dar am avut câteva curse bune şi mi-ar plăcea să înregistrez o victorie în acest weekend", a mai precizat el.

Via | McLaren

  • cipib, joi, 22.03.2012 11:46
    Cred ca are dreptate Hamilton

    Dar poate si Lotus va furniza surprize. Multe stiri sunt si pe f1manager.ro

  • andreigabriel, joi, 22.03.2012 13:12
    sa-ti fie gura aurita

    go lewis,go go

  • Hamyy, joi, 22.03.2012 13:34
    da din buze marunt

    Ori o da in gard ori loveste pe cineva dar de castigat...Button ce-o sa faca, o sa stea sa se uite la el?Auzi la fan.."gurita aurita"...pupa-l-ai in dosul aurit!

  • ddorel, vineri, 23.03.2012 01:42
    Hamilton

    Principalul rival este la McLaren.

  • Vlad, vineri, 23.03.2012 19:14
    Pronostic

    Daca McLaren reusete din nou primele 2 pozitii pe grila in calificari atunci sunt 90% sanse sa asistam la o dubla McLaren. Cu o strategie inteligenta ii pot pacali pe cei de la Red Bull. In ceea ce ii priveste pe cei de la Mercedes nu cred ca acestia vor scoate un rezultat formidabil ci mai degraba vor dezamagii din nou ca si in Australia.