Hamilton: "Nu mă plâng de locul trei la Sepang"

Publicat luni, 26.03.2012 12:03 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton este mulţumit de locul trei obţinut în cursa din Malaysia, deşi admite că ar fi preferat să câştige cursa pe care a început-o în pole position.

Lewis Hamilton a terminat pe ultima treaptă a podiumului în Marele Premiu al Malaysiei după ce a plecat din pole position, repetând astfel la indigo rezultatele obţinute în etapa inaugurală a sezonului de la Melbourne.

Dacă în Australia a fost dezamăgit de ratarea victoriei, la Sepang britanicul a avut o stare de spirit mult mai bună, chiar dacă a pierdut timp preţios la două intrări la boxe şi nu a avut nicio şansă să lupte cu Fernando Alonso şi Sergio Perez în ultima parte a cursei.

"Nu mă plâng. Cred că monopostul a fost bun pe tot parcursul weekendului şi echipa a făcut o treabă bună, iar eu sunt din nou pe podium. Acesta este obiectivul meu, să fiu constant în rezultate. Evident, aş fi fost mult mai fericit dacă aş fi terminat pe poziţia de pe care am început, dar ceilalţi doi piloţi au făcut o treabă fantastică. Am încercat totul pentru a-i ajunge. Alegerea intrării la boxe depinde de riscul pe care vrei să ţi-l asumi, iar ceilalţi au intrat puţin mai devreme. Am pierdut puţin timp la pitstopuri şi a fost dificil să recuperez un deficit de 12 secunde", a declarat britanicul.

Totuşi, cele două podiumuri consecutrive l-au ajutat pe Hamilton să ocupe locul doi în clasamentul general cu 30 de puncte, la cinci puncte în spatele lui Alonso.

Via | FIA

  • ddorel, luni, 26.03.2012 12:10
    Si bine faci

    Si bine faci

  • Simona, luni, 26.03.2012 12:11

    pai cum sa te plangi? ar trebui sa fi bucuros, asta e nivelul tau maxim :))) hai ca ma distrezi pacaliciule :)))

  • Ciprian, luni, 26.03.2012 13:30
    Jigniri

    Vi se pare frumos ca Vettel l-a jicnit pe Narain Karthikeyan? Nu cred. Asa voi de ce il jicniti pe Hamilton, fiindca nu poate raspunde? Daca ati fata in fata cu el, sigur ati vrea sa faceti o poza cu el sau sa va semneze pe undeva. E o chestiune de barbatie pana la urma. Simona tu esti o doamna, lady de unde inversunarea asta. Nici mie nu imi place de el, dar este extrem de rapid. f1manager.ro Nu imi place nici de Vettel dar acuma sa il lovesc cand e jos cum se spune e o treaba josnica.

  • AndreiF1, luni, 26.03.2012 14:44
    @Erata

    "Evident, aş fi fost mult mai fericit dacă aş fi început pe poziţia de pe care am început, dar ceilalţi doi piloţi au făcut o treabă fantastică" probabil... daca ar fi terminat...

  • EU, luni, 26.03.2012 22:08
    @Simona

    Fata sa-ti vezi de oalele tale in bucatarie si sa numai comentezi tu de F1 de cat timp te uiti tu pitzi la F1 ai cumva 15 ani ca mine? nici nu erai tu nascuta la cum gandesti si expui aici o idee.In primul rand Hamilton nu e un pacalici, e un Pilot si aici vb despre un om care a ajuns ceva nu sta boschetar pe vreun site si comenteaza si el frustrat fiind dar pun pariu ca tu esti un stiulete asa ca lasa-te si da pe acasa tv mai bine stai puternic acolo, scoate calculatorul din priza ca cine stie ce metri cubi mai debitezi la tara in varful muntelui la tine.BTW eu sunt fan Schumacher asa ca no comment and keep it soft.

  • ayrton4ever, marţi, 27.03.2012 12:19
    @EU

    Ba Eu-le... ce iesiri misogine pe capul tau baiatule.... sa inteleg ca ai probleme acasa cu nevasta si iti versi frustrarile aici? Doamne... "Eu sunt fan Schumacher asa ca no comment and keep it soft"? Vrei o statuie ca esti fan Schum.? Parca e meritul tau ca a luat 7 titluri mondiale.