Hamilton mizează pe un pole position la Sepang
Lewis Hamilton a admis că obiectivul său este să obţină pole position-ul la Sepang pentru a avea şanse cât mai bune să câştige cursa de duminică.
Lewis Hamilton a trecut peste dezamăgirea provocată de locul trei în Marele Premiu al Australiei şi a dominat autoritar antrenamentele de vineri din Malaysia după ce echipă a efectuat câteva modificări la stabilitatea monopostului McLaren.
Britanicul speră să-şi treacă sâmbătă în cont al doilea pole position al sezonului, însă admite că în cursă gestionarea pneurilor va fi dificilă din cauza degradării acestora.
"A fost o zi bună pentru mine. Am făcut câteva schimbări la stabilitatea monopostului după ultima cursă şi sunt mult mai mulţumit. Aici, depăşirile vor fi un pic mai accesibile decât la Melbourne. Cu toate acestea, să pleci din frunte rămâne cea mai bună poziţie pentru cursa, aşa că pentru asta vom concura sâmbătă. (În cursă) va fi foarte dificil să avem grijă de pneuri, să încercăm să oprim derapajele, să pilotezi cu un monopost subvirator şi să păstrezi timpii", a declarat el.
Coechipierul său Jenson Button anticipează că în cursa de duminică piloţii ar putea fi nevoiţi să efectueze un număr ridicat de opriri la boxe din cauza degradării accelerate a acestora. "Este dificil pentru pneuri aici din cauza căldurii şi a umidităţii. Dacă condiţiile circuitului nu se îmbunătăţesc mult vor fi câteva pitstop-uri", a precizat fostul campion mondial.
Via | SkySports
Cu siguranta Lewis este intr-o pozitie favorbila si, daca nimic neprevazut nu va avea loc (ex: ploaie, steag rosu, incidente) o masina McLaren va ocupa prima pozitie pe grila de start. Ramane de vazut daca va fi Lowes pole man-ul sau Jenson.