Hamilton, mândru de victoria obţinută în Abu Dhabi

Publicat luni, 14.11.2011 14:58 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton este încântat că a reuşit să lase deoparte problemele personale prin victoria obţinuta duminică în Abu Dhabi.

Lewis Hamilton traversează cel mai modest sezon din carieră şi a fost implicat în numeroase incidente pe parcursul acestui an, în special cu Felipe Massa, rivalul său în lupta pentru titlu în 2008.

Totuşi, victoria obţinută pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, facilitată şi de abandonul suferit de Sebastian Vettel în primul tur, l-a determinat pe pilotul echipei McLaren să considere că acesta este începutul unui nou drum.

"Având în vedere presiunea sub care am fost şi dubiile care m-au înconjurat, mă simt extrem de mândru. Cu siguranţă în acest weekend am avut mintea mai clară. M-am gândit mai puţin la problemele pe care le-am avut şi am pilotat cu mintea limpede. Am fost capabil să gândesc liber şi nu ştiu dacă acesta este motivul pentru care am fost sprijinit aici, dar m-am simţit bine tot weekendul. Prietenii şi familia mea m-au sprijinit foarte mult, în special în ultimele săptămâni, iar asta a făcut diferenţa", a declarat el.

Britanicul se referă la faptul că recent s-a despărţit de prietena sa Nicole Scherzinger, iar doi dintre prietenii săi apropiaţi au încetat din viaţă. În Abu Dhabi, el a fost însoţit pentru prima oară pe un circuit de Formula 1 de către mama sa.

Hamilton a fost lider pe tot parcursul cursei, iar victoria sa nu a fost ameninţată în niciun moment, chiar dacă Fernando Alonso a făcut la rândul său o cursă bună şi s-a menţinut constant la câteva secunde în spatele lui.

"Când am parcurs ultimul tur m-am gândit că aceasta este una dintre cele mai bune curse ale mele. Până acum am avut foarte rar oportunitatea să menţin diferenţa şi să controlez ritmul, dar duminică am fost apt să pilotez bine chiar şi când Alonso a fost mai rapid. Când s-a apropiat, am putut să menţin acelaşi ritm sau chiar să forţez mai mult. În termeni de performanţă, nu cred că am făcut o singură greşeală în cursă. Este foarte greu să ţii în spate unul dintre cei mai buni piloţi din lume. Sunt foarte fericit că am reuşit să revin aici", a mai precizat el.

Via | BBC Sport

  • Barla, luni, 14.11.2011 16:42

    Vad ca mai nou Hamilton cu Alonso sunt mari prieteni...

  • simona, marţi, 15.11.2011 00:28

    sa mori de ras, nu alta :)) :)) :)) tot pe locul doi a iesit in cursa din Abu Dhabi, Vettel i-a dat fum imediat ce s-a dat startul, ghinionul lui Vettel a fost sansa lui Oiste-n Gard de a castiga cursa !!! oare de ce e mandru?! pentru tampeniile pe care le-a facut tot anul?!!!

  • unu', marţi, 15.11.2011 10:26
    @simona

    De unde atata oftica pe Hamilton? probabil vroiai sa dea cu "oistea"-n tine......