Hamilton: "M-am gândit să plec de la McLaren, dar nu visez la Ferrari"

Publicat sâmbătă, 09.06.2012 13:39 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton a admis pentru prima oară că a analizat posibilitatea de a pleca de la McLaren la sfârşitul sezonului, însă susţine că nu visează să piloteze pentru Ferrari.

După ce a insistat în nenumărate rânduri că este prea devreme să se gândească la viitorul său în Formula 1, Lewis Hamilton a admis în premieră în cadrul unui interviu acordat publicaţiei London Evening Standard că a analizat varianta de a părăsi McLaren la sfârşitul anului.

Totuşi, contrar unor informaţii

din presa internaţională, britanicul insistă că nu a luat încă o decizie.

"M-am gândit la o plecare. Cine ştie ce se va întâmpla în viitor? Dar nu mă grăbesc. Am un contract pentru restul anului şi am o treabă de făcut. La un moment dat, managerul meu va începe să facă planuri. Sunt foarte fericit unde sunt şi cred că ar putea fi foarte simplu (n.r - să decid)", a declarat el.

Red Bull şi Mercedes se numără printre echipele care ar putea avea lun loc liber pentru sezonul viitor, însă una dintre cele mai atractive destinaţii pentru un pilot este Ferrari. Chiar dacă Felipe Massa şi-ar putea pierde locul în cadrul echipei, Hamilton susţine că nu visează să concureze pentru Ferrari.

"Ştiu că Sebastian Vettel a spus că vrea să piloteze pentru Ferrari şi Mercedes, echipe cu mare tradiţie. Dar nu simt că este ca un vis să pilotez pentru Ferrari. Ştiu că m-am uitat la monoposturile roşii când eram mic şi m-am gândit că sunt frumoase: fac maşini frumoase, este un brand bun şi uriaş la nivel global. Dar pilotez deja pentru un alt brand grozav care realizează monoposturi frumoase. McLaren are cel mai bun monopost, iar echipa are o istorie grozavă", a mai precizat el.

Via | SkySports

  • Simona, sâmbătă, 09.06.2012 22:41

    taximetristul la Ferrari?! ha! ha! ha! ar vrea el dar n-are fata de Ferrari !!!