Germania, antrenamente 2: Alonso, cel mai bun timp
Fernando Alonso a stabilit cel mai bun timp în a doua sesiune de antrenamente de la Hockenheim, devansându-i pe Sebastian Vettel şi Felipe Massa.
A doua sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Germaniei a început pe un circuit parţial uscat, însă ploaia a revenit după aproximativ o jumătate de oră şi a bulversat din nou strategiile echipelor.
Totuşi, aversele de ploaie au încetat spre finalul sesiunii, astfel că în ansamblu piloţii au avut parte de o sesiune mai prolifica în care au putut evalua pneurile slick supersoft şi hard.
Cel mai bun timp a fost stabilit de Fernando Alonso, care a fost cronometrat cu 1:16.265, în timp ce coechipierul sau Felipe Massa a terminat pe locul trei, marcând astfel o sesiune bună pentru Ferrari. Între cei doi s-a intercalat Sebastian Vettel, în timp ce Mark Webber, coechipierul sau de la Red Bull Racing, a ocupat poziţia a patra.
Următoarele două locuri au fost trecute în contul piloţilor Mercedes GP, Nico Rosberg şi Michael Schumacher, care confirmă astfel trendul ascendent din ultima perioadă. Totuşi, ambii piloţi şi-au avariat monoposturile, Rosberg deteriorând aripa fată, în timp ce Schumacher a ieşit de mai multe ori pe marginea traseului înainte de a reveni la boxe.
Poziţia a şaptea a fost ocaupata de Lewis Hamilton, în ciuda faptului că pilotul McLaren a petrecut 74 de minute în garaj, aşteptând ca mecanicii să remedieze defecţiunile la partea spate a monopostului în urma accidentului suferit în această dimineaţă. În schimb, coechipierul sau Jenson Button a ocupat doar locul 15, după ce în prima sesiune terminase pe trei.
Topul primilor 10 piloţi a fost completat de Robert Kubica de la Renault şi de cei doi piloţi ai echipei Williams, Rubens Barrichello şi Nico Hulkeneberg.
Ultima sesiune de antrenamente libere va avea loc sâmbătă cu incepre de la ora 12:00.
chiar nu-i nimeni pe aici??? nici un comentariu?nici o polemica? nu-mi vine sa cred :)))))))