FOTO: Lotus aniversează 500 de curse în Formula 1

Publicat miercuri, 23.06.2010 11:39 de Daniel Popescu

Cu ocazia Marelui Premiu al Europei, Lotus Racing aniversează 500 de curse în Formula 1.

Lotus Racing a debutat în Formula 1 în sezonul 2010, însă aceasta marcă a fost fondată de britanicul Colin Chapman în 1958.

Chiar dacă teoretic între cele două echipe nu există nicio legătură în afara numelui, Lotus Raing va sărbători cu ocazia Marelui Premiu al Europei cursa cu numărul 500 în cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor.

Cu această ocazie, echipa va aduce în paddock-ul de la Valencia un monopost Lotus Type 12, cu care echipa britanică a debutat în Formula 1 în 1958. De asemenea, la eveniment va fi prezent şi Clive Chapman, fiul fondatorului Colin Chapman, care a dezvăluit ca mama sa (şi, implicit, soţia celui care a fost Colin Chapman) a refuzat invitaţia de a fi prezentă la Valencia.

"Bineînţeles că al 500-lea Mare Premiu pentru marca Lotus este o piatră de hotar semnificativă şi a fost frumos ca Lotus Racing s-a gândit să o invite pe mama mea. Până la urmă, Hazel Chapman este persoana cea mai apropiată de istoria echipei Lotus. Deşi şi-a dorit foarte mult să accepte, a decis cu regret să refuze, aşa că eu voi fi acolo împreună cu familia mea pentru a reprezenta clasica echipa Lotus şi moştenirea tatălui meu", a declarat Clive Chapman.

Explicaţii foto:

1. 1963 - Jim Clarke sărbătoreşte pe podium alături de Colin Chapman victoria obţinută în Marele Premiu al marii Britanii din 20 iulie 1963.

2. Graham Hill în Marele Premiu al Germaniei de la Nurburgring din 1969.

3. Emerson Fittipaldi discută cu Colin Chapman înainte de a obţine victoria în Marele Premiu al Austriei din 1972.

4. Mario Andretti ocupă prima poziţie la startul Marelui Premiu al Suediei din 1978.

5. Ayrton Senna în virajul Parabolica al circuitului de la Monza în Marele Premiu al Italiei din 1985. Brazilianul a terminat cursa pe locul 3.

Via | Lotus Racing

  • bubulea, miercuri, 23.06.2010 11:54
    Felicitari

    Speram ca la anul sa depaseasca cu mult timpii de GP2 , pentru ca merita intr-adevar sa se afle macar in plutonul de mijloc

  • mad79, miercuri, 23.06.2010 13:41
    buna

    daca se face o comparatie intre timpii de la inceputul sezonului si cei de acum,se vede progresul,insa mai au mult de lucru,sa speram ca vor intra in puncte pana la sfarsitul campionatului!