Formula 1 va avea încă o cursă în SUA din 2013!
Planurile pentru o cursă de Formula 1 pe străzile din statul american New Jersey care să aibă loc începând din sezonul 2013 vor fi confirmate marţi, potrivit publicaţiei Wall Street Journal.
Formula 1 va avea două curse în Statele Unite ale Americii începând din sezonul 2013, după ce Bernie Ecclestone a ajuns la un aocrd final cu autorităţile din New Jersey pentru un Mare Premiu care va avea loc pe un circuit stradal.
Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia Wall Street Journal, cursa va avea loc pe un circuit stradal intre Weehawken şi West New York în lungul Râului Hudson în luna iunie, urmând să se desfăşoare în apropierea Marelui Premiu al Canadei pentru a nu genera probleme din punct de vedere logistic.
Anunţul oficial privind organizarea acestei curse va fi făcut cel mai probabil marţi, zi în care a fost deja programată o conferinţă de presă.
Formula 1 va reveni în Statele Unite ale Americii anul viitor, cu o cursă programată în localitatea Austin din statul Texas, care va avea loc în luna noiembrie, înaintea Marelui Premiu al Braziliei. Astfel, începând din sezonul 2013, Formula 1 va avea nu mai puţin de trei curse în America de Nord, care are o importantă aparte pentru constructorii prezenţi în Formula 1, după ce în urmă cu numai doi ani nu a existat nicio cursă de Formula 1 pe acest continent.
Via | Wall Street Journal