Formula 1 renunţă la reintroducerea conceptului "ground effect" din 2013

Publicat luni, 09.05.2011 16:13 de Daniel Popescu

Echipele au decis să renunţe la reintroducerea configuraţiilor cu apăsare aerodinamică mai accentuate din 2013, concept cunoscut sub numele de "ground effect".

Regulamentul tehnic pentru sezonul 2013 al Formulei 1 include câteva schimbări majore, printre care şi introducerea unor motoare turbo în patru cilindri de 1.6 litri, însă o altă noutate este reintroducerea conceptului "ground effect", care presupune o apăsare aerodinamică mai accentuată.

Cu toate acestea, în urma unor analize realizate de ingineri, echipele au decis să renunţe la "ground effect", considerând că schimbarea ar fi mult prea radicală. Hotarea a fost luată de comun acord la o întâlnire a Technical Regulations Working Group (TRWG) ce a avut loc la Istanbul şi urmează să fie ratificata miercuri.

"Aceasta este propunerea, dar va fi semnată miercuri. FIA a avut anumite cerinţe pentru forţa de apăsare aerodinamică şi pentru forţa de rezistenţă a aerului care ar fi fost dificil de controlat cu aceste obiective (n.r - cu un monopost cu "ground effect"). Este un design complet diferit, pe când toată lumea are multă experienţă cu actuala podea. Echipele au simţit că dacă dezvoltam asta am rata cu mult obiectivele", a declarat Sam Michael, directorul tehnic al echipei Williams.

Conceptul "ground effect" a fost utilizat la începutul anilor '80 şi, teoretic, permite unui pilot să se apropie mai mult de un rival pentru a încerca să-l depăşească. În mod ironic, problema depăşirilor a fost rezolvată în sezonul 2011 prin introducerea unui nou concept de aripa spate ajustabilă (DRS) şi reintroducerea sistemului KERS, pe lângă noile pneuri Pirelli care se degradează mai repede.

Via | Autosport

  • Bishuc, luni, 09.05.2011 16:29
    Inovatia lui Colin Chapman

    "Efectul la sol" ar rezolva multe probleme privind depasirile si lupta sportiva. De ex: Gilles Villeneuve - Rene Arnoux 1979

  • bernd, luni, 09.05.2011 20:52
    @bishuc

    In 1979, Ferrari-ul 312T4 si Renault-ul R11 nu aveau dispozitivul de care vorbesti tu si care fusese introdus si perfectionat de Lotus pe monopostul Lotus-Cosworth 79 in 1977-1978

  • Bishuc, luni, 09.05.2011 21:30
    @ brend Toti

    Toti granzii l-au aplicat inca din '78... Stai sa verific... Dar 100% il aveau

  • Bishuc, luni, 09.05.2011 21:37
    @ bernd

    Am verificat. "Mini jupe"-ul era purtat de toate echipele in '79. Ferarri si Renault purtau fuste