Force India, obligată să plătească companiei Aerolab 1 milion de euro
Procesul dintre Force India şi compania care a ajutat echipa să dezvolte monopostul în tunelul de vânt se intensifică, indienii fiind obligaţi să-şi plătească restantele.
Force India şi Aerolab se afla de mai mult timp într-un conflict de natură juridică pe tema restantelor pe care echipa de Formula 1 le are de plătit companiei care a contribuit la dezvoltarea monopostului în tunelul de vânt.
Aerolab susţine că procesul dintre cele două părţi nu se va limita la plata restantelor de 1 milion de euro, în ciuda demersurilor făcute de Force India pentru încheierea conflictului pe cale amiabilă.
"Se pare că strategia Force India va fi să încerce să forţeze Aerolab să ajungă la un acord pe care compania nu are nicio intenţie să-l accepte. Marele Premiu al Italiei de la Monza, pe parcursul căruia bunurile echipei Force India se vor afla sub jurisdicţie italiană, ar putea conduce la noi acţiuni juridice între cele două părţi", se precizează într-un comunicat de presă al companiei Aerolab.
Suma totală pe care Force India trebuie să o plătească celor de la Aerolab se ridică la 1.074.730 euro, însă compania anticipează că Jean Claude Migeot, directorul său, va fi dat în judecată.
"Ca urmare a represaliilor realizate de Force India, este de aşteptat ca directorul Aerolab, Jean Claude Migeot să fie acuzat într-un dosar la Bologna. Aerolab este încrezătoare într-un rezultat pozitiv în acest caz", se mai precizează în comunicat.
Pe lângă conflictul cu Force India, Aerolab este implicată şi într-un alt caz controversat, fiind acuzată chiar de echipa indiana că a furnizat celor de la Lotus Racing datele obţinute în tunelul de vânt cu monopostul indienilor.
Via | Autosport