Force India: "Este necesar să obţinem un podium"

Publicat marţi, 19.06.2012 14:58 de Daniel Popescu

Vijay Mallya a admis că Force India are nevoie de o clasare pe podium pentru a putea rivaliza cu Sauber şi Williams.

Force India ocupă doar locul opt în clasamentul constructorilor după primele şapte curse din acest sezon, în ciuda rezultatelor decente obţinute de Paul di Resta şi Nico Hulkenberg.

Echipa nu a reuşit însă să ţină pasul cu Sauber şi Williams, care au reuşit să termine de două ori pe podium şi, respectiv, să câştige o cursă. În acest context, patronul Vijay Mallya a trage un semnal de alarmă şi avertizează că Force India are nevoie de podiumuri, aşteptând un revirmiment începând de la Marele Premiu al Europei de la sfârşitul acestei săptămâni.

"Echipele cu care ne-am comparat în ultimii ani, precum Sauber şi Williams, au fost pe podium şi sunt sigur că va veni şi vremea noastră, atât timp cât facem lucrurile aşa cum trebuie. Este ceva ce trebuie să realizăm mai devreme decât mai târziu, pentru că ne apropiem cu paşi mari de jumătatea sezonului. Sper că putem reveni la forma obişnuită la Valencia, să revenim în puncte şi să ne demonstrăm potenţialul", a declarat indianul în cadrul unui comunicat de presă.

Mallya a sugerat că obiectivul echipei rămâne clasarea pe locul cinci sau cel mult şase în clasamentul constructorilor, chiar dacă sezonul este departe de a fi predictibil.

"Canada a demonstrat încă o dată că este dificil de prezis în acest moment. este foarte competitiv cu şapte câştigători diferiţi în şapte curse, ceea ce este grozav pentru sport. Dar pe cât de imprevizibil este, pe atât de mult trebuie să ne îmbunătăţim rezultatele, în special dacă vrem să ne îndeplinim obiectivul de a termina pe cinci sau şase în clasamentul constructorilor", a mai precizat el.

Via | Force India

  • imperios necesar, marţi, 19.06.2012 17:28

    pleonasm