Force India amână anunţarea liniei de piloţi pentru 2012
Force India va anunţa numele piloţi pe care va miza anul viitor intre cursele din Abu Dhabi şi Brazilia, potrivit declaraţiilor lui Nico Hulkenberg.
Force India a decis să amâne un anunţ oficial cu privire la linia de piloţi cu care va aborda sezonul 2012, în ciuda declaraţiilor anterioare făcute de patronul Vijay Mallya cu privire la iminenţa unei veşti în weekedul de la Abu Dhabi.
Presa internaţională speculează de mai multe săptămâni că Nico Hulkenberg, în prezent pilotul de rezervă al echipei, va fi promovat ca titular anul viitor alături de Paul di Resta, însă germanul susţine că o decizie finală va fi luată doar între curslele din Abu Dhabi şi Brazilia.
"Nu ştim nimic. Ultima informaţie este că decizia va fi luată intre curse", a declarat el pentru agenţia germană de presă SID.Între timp, Adrian Sutil, vizat în mod direct de excluderea din echipă, susţine că are viitorul asigurat în Formula 1 chiar dacă nu-şi va prelungi contractul cu Force India. "Sunt 100% încrezător că anul viitor voi fi în Formula 1. Nu este corect să spunem că Force India îmi va decide viitorul. Plec de la premisa că viitorul meu va fi clarificat în curând", a precizat el.
În cazul în care va părăsi Force India, una dintre puţinele alternative ale lui Sutil este Williams, care negociază însă în paralel şi cu fostul campion mondial Kimi Raikkonen.
Via | GMM