Force India a avut cel mai fiabil monopost în 2011 după Red Bull

Publicat marţi, 10.01.2012 16:50 de Daniel Popescu

Force India ocupă locul doi într-un top al fiabilităţii monopostului în sezonul 2011, parcurgând cu un singur tur mai puţin decât liderul Red Bull Racing.

Force India a fost considerată revelaţia sezonului 2011, echipa cu sediul la Silverstone traversând cea mai bună perioadă din scurta sa istorie.

Echipa indiană a terminat pe locul şase în clasamentul constructorilor şi a fost la un pas să-i surclaseze pe rivalii de la Renault, de care i-au despărţit numai patru puncte. Parcursul exemplar al echipei este evidenţiat şi de statistica fiabilităţii monoposturilor din sezonul precedent realizată chiar de Force India.

Potrivit datelor furnizate de echipă pe contul oficial de pe reţeaua de socializare Facebook, monoposturile pilotate de Adrian Sutil şi Paul di Resta au parcurs în total 2162 de tururi în cele 19 curse ale sezonului precedent, rezultate care o plasează pe locul doi în topul fiabilităţii.

Mai mult decât atât, indienii au parcurs cu un singur tur mai puţin decât Red Bull Racing, echipă care a cucerit ambele titluri mondiale. Locul trei în acest clasament este ocupat de Scuderia Ferrari, care a parcurs 2148 de tururi cu ajutorul lui Fernando Alonso şi al lui Felipe Massa.

Via | Force India

  • mavrick, marţi, 10.01.2012 19:14
    Daniel Popescu

    Fiabilitatea este capacitatea monopostului (aici fiind incluse fiecare parte componenta a sa cu exceptia pneurilor)de a functiona fara defectiuni intr-un interval de timp si in diverse conditii. Felicitari pentru imaginea ce ti-o creezi cu ajutorul acestei stiri. Pana mai devreme il criticam pe Ecclestone pentru imaginea ce si-o creaza in F1 insa acum da-mi voie sa te critic si pe tine, cel ce schimba definitia termenilor esentiali F1 considerand fiabilitatea ca fiind raportul dintre numarul total de tururi al circuitelor aflate in programul F1 din intreg an si numarul de tururi parcurse in tot acest an. Iti dau voie sa definesti astfel termenul de "fiabilitate" doar dupa ce te voi auzi zicand "fir-ai al d...u sa fi Hamilton pentru cate accidente ai provocat si cate dezavantaje (avarii si scoateri in decor) ai adus atat tie cat si a altora". Deci anul asta Massa trebuie sa iasa cu un monopost 100%din otel pentru a nu mai suferii atat de mult in urma posibilelor acrosaje venite din partea lui Hamilton, nu-i asa?

  • syktasy, miercuri, 11.01.2012 09:31
    @Daniel

    De acord cu mavrick, desi e un pic agresiv :) Numarul de tururi parcurse nu are nici o legatura cu fiabilitatea. Poate cu agilitatea pilotilor de a se feri de accidente si apoi ca e fiabil. Poate daca parcurgeau x tururi fara sa schimbe motorul sau cutia, sa mearga fara sa se strice ceva un numar de km, atunci se putea spune ca au monopost fiabil. Dar daca pilotii au fost implicati in accidente din vina lor, sau nu neaparat, asta nu inseamna ca monopostul nu e fiabil. Asta e doar un top al tururilor parcurse de echipe si atat.

  • mavrick, miercuri, 11.01.2012 11:43
    @syktasy

    Sunt si eu de acord cu tine in privinta faptului ca am fost cam agresiv si-ti multumesc pt.atentionare!