FIA vrea să clarifice noua controversă tehnică în maxim două zile

Publicat luni, 28.05.2012 15:19 de Daniel Popescu

FIA speră ca în cel mult 48 de ore să dea un verdict final cu privire la monopostul Red Bull Racing, care în opinia rivalilor încalcă regulamentul tehnic.

Reprezentaţii echipelor de top din Formula 1 intenţionau să se întâlnească luni dimineaţă la Monaco pentru a discuta despre noua controversă legată de monopostul campioanei mondiale Red Bull Racing.

Acesta include o 'gaură' în podea care, potrivit Scuderiei Ferrari, nu este regulamentară, fapt negat de echipa austriacă. Totuşi, întâlnirea a fost amânată şi va avea loc pe parcursul următoarelor două zile, iar la finalul discuţiilor FIA speră să poată da un verdict final în această privinţă.

"Celor de la Red Bull nu li s-a solicitat încă să schimbe ceva la monopost. Totuşi, există o diferenţă de opinie în privinţa interpretării regulamentului, iar noi intenţionăm să ne clarificăm poziţia în următoarele zile. Există argumente de ambele părţi, aşa că trebuie să luăm o poziţie", a declarat un purtător de cuvânt al FIA pentru publicaţia Autosport.

Sursa citată a publicat şi două fotografii elocvente despre modul în care arata podeaua monopostului Red Bull Racing (stanga) comparativ cu cea utilizată de Ferrari (dreapta).

Astfel, podeaua Red Bull nu prezintă unele elemente importante prevăzute pe podeaua Ferrari, element care în opinia Scuderiei nu este regulamentar.

 

Via | Autosport