FIA si FOTA au luat masuri pentru reducerea costurilor
FIA si FOTA considera ca masurile adoptate miercuri in cadrul intalnirii de la Monte Carlo vor asigura viitorul Formulei 1.
Echipele reunite sub umbrela Formula One Teams' Association s-au intalnit miercuri la Monte Carlo cu presedintele FIA, Max Mosley, pentru a discuta despre masurile ce trebuie adoptate pentru reducerea drastica a costurilor in F1 incepand din sezonul urmator.
Chiar daca nu au fost publicate detalii despre deciziile luate in cadrul intalnirii, cele doua entitati au emis un comunicat de presa comun in care oficialii partilor sustin ca au luat parte la "cea mai importanta intalnire pe care fiecare dintre participanti si-o poate aminti".
Comunicatul de presa mentioneaza ca cele doua parti au ajuns la un numitor comun in ceea ce priveste reducerea drastica a costurilor. Propunerile vor fi inaintate Consiliului Mondial al FIA care se va reuni vineri, iar la finalul intalnirii de maine vor fi prezentate detaliile complete lae masurilor adoptate.
Potrivit publicatiei Autosport, principalele masuri ce vor fi adoptate vizeaza reducerea dramatica a testelor, limitarea timpului petrecut cu tunelul de vant, dezvoltarea aerodinamica, dar si utilizarea mai multor componente standard. Planurile de adoptare a motorului unic propus de FIA depind in mare masura de deadline-ul ce expira joi pentru aplicarea la acest program, insa cert este ca producatorii nu vor fi obligati sa utilizeze o unitate standard.




