FIA redeschide procesul de selectie pentru 2011

Publicat vineri, 12.03.2010 10:21 de Daniel Popescu

FIA a redeschis procesul pentru selectia unei a 13-a echipe care sa concureze in sezonul 2011 al Formulei 1.

Reunit joi in Bahrain, Consiliul Mondial al FIA a luat cateva decizii importante in perspectiva sezonului urmator al Formulei 1.

Intrucat USF1 Team nu a mai putut participa in sezonul 2010 ca urmare a problemelor financiare, FIA a anuntat ca va redeschide procesul de selectie pentru inca o echipa pentru anul viitor.

"Consiliul Mondial al FIA a aprobat initierea unui nou proces de selectie pentru o potentiala a 13-a echipa in sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Formula 1", se arata intr-un comunicat de presa al forului mondial.

In plus, FIA va analiza masurile pe care le poate lua impotriva celor de la USF1 pentru faptul ca nu au fost capabili sa-si respecte angajamentul de a concura in acest an in Formula 1.

In alta ordine de idei, FIA a confirmat ca i-a acordat superlicenta de pilot lui Karun Chandhok, pe baza kilometrilor parcursi in testele din aceasta iarna si in cadrul curselor din GP2 de anul trecut.

Via | FIA

  • schumy1969, vineri, 12.03.2010 10:39
    superlicenta

    e baza kilometrilor parcursi in testele din aceasta iarna?!!!!!!!!!!!!!!!!