FIA nu va publica masa monoposturilor in 2010

Publicat vineri, 12.02.2010 12:15 de Daniel Popescu

FIA a anuntat ca nu va publica masa monoposturilor inaintea curselor de duminica, astfel ca eficienta motoarelor nu va putea fi determinata direct.

Interzicerea realimentarilor cu combustibil in timpul curselor a condus la cateva modificari in structura calificarilor, pilotii urmand sa concureze in ultima parte cu rezervorul cat mai gol.

Astfel, daca anul trecut FIA a publicat masa monoposturilor dupa fiecare sesiune de calificari, acest lucru a devenit inutil in perspectiva sezonului 2010. Intial, au existat suspiciuni ca FIA ar putea totusi publica masa monoposturilor inaintea curselor de duminica, pentru a evidentia consumul de carburant al motoarelor in acest an.

Cu toate acestea, forul mondial a confirmat vineri ca nu va publica masa monoposturilor inainte de cursa, astfel ca fanii vor fi privati de informatii legate de consumul de carburant al motoarelor Ferrari, Mercedes, Renault si Cosworth.

De asemenea, FIA a interzis utilizarea unor echipamente exotice pentru schimbarea pneurilor, in contextul in care inlocuirea pneurilor uzate cu cele noi devine cruciala in acest an. In plus, FIA a aprobat noul sistem de punctare din Formula 1 si faptul ca pilotii care ajung in Q3 vor fi obligati sa ia startul in cursa cu exact aceleasi pneuri utilizate in ultima parte a calificarilor.

Pe de alta parte, FIA a confirmat ca, dupa utilizarea celor 8 motoare permise de regulament pentru un sezon, pilotul va fi penalizat cu 10 pozitii pe grila de start. In cazul in care pilotul va utiliza doua motoare noi pe parcursul weekendului respectiv, acesta va fi penalizat cu 10 poziti pe grila de start si in urmatorul Mare Premiu.

FIA a adus cateva clarificari si in privinta testelor permise in timpul sezonului pentru pilotii care debuteaza pe parcursul sezonului. Astfel, acestia pot efectua o zi de teste intr-un interval cuprins intre 14 zile inainte de cursa si 14 zile dupa cursa numai daca nu au concurat in F1 in ultimii doi ani calendaristici.

Via | FIA

  • NeoGalaxy, vineri, 12.02.2010 12:31
    @Hunga

    Ciudata poza Hunga 2009.