FIA, mulţumită de stadiul lucrărilor la circuitul de la Austin
FIA susţine că circuitul de la Austin care va găzdui Marele Premiu al SUA în noiembrie poate fi finalizat în luna septembrie.
Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii de pe circuitul permanent de la Austin a fost în dubiu în iarna trecută din cauza unor conflicte între organizatori şi deţinătorii pistei.
Lucrările au fost întrerupte pentru o perioadă, iar ulterior au apărut informaţii potrivit cărora circuitul nu va putea fi finalizat la timp pentru cursa programată în luna noiembrie. Cu toate acestea, la capătul unei inspecţii efectuate în această săptămână, Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, a anunţat că lucrurile decurg conform programului şi că ar putea fi finalizate până la sfârşitul lunii septembrie.
"Este clar că resursele semnificative pe care Circuit of Americas le-a alocat pentru a termina această facilitate la timp şi conform specificaţii FIA fac diferenţa. Cei peste 500 de muncitori care lucrează zilnic la circuit fac progrese majore şi intenţionez să revin la sfârşitul lunii august pentru noi informaţii. Inspecţia mea formala de dinaintea evenimentului este programată pentru 25 septembrie, adică cu 60 de zile înainte de startul Marelui Premiu de Formula 1 al Statelor Unite", a precizat britanicul în cadrul unui comunicat de presă.
Statele Unite au găzduit ultima oară o cursă de Formula 1 în sezonul 2007 pe circuitul de la Indianapolis, însă începând de anul viitor va avea loc încă un Mare Premiu pe un circuit stradal din New Jersey.
Via | ESPNF1