FIA: "Ferrari a fost informată să-i cedeze locul lui Kubica"

Publicat marţi, 13.07.2010 16:26 de Daniel Popescu

FIA susţine că Fernando Alonso a fost avertizat de trei ori că trebuie să-i cedeze locul lui Robert Kubica în cursa de la Silverstone, înainte de a-l penaliza pe spaniol.

Fernando Alonso l-a depăşit pe Robert Kubica în timpul Marelui Premiu al Marii Britanii prin tăierea unei şicane, urcând ulterior până pe locul patru al clasamentului.

Nouă tururi mai târziu, comisarii de cursă au anunţat că spaniolul a fost penalizat cu un drive-through pentru câştigarea unui avantaj prin nerespectarea regulamentului, iar din această cauză pilotul Scuderiei Ferrari a ratat orice şansă de a câştiga puncte.

Ulterior, Ferrari a acuzat comisarii de cursă că decizia a fost luată prea târziu şi că Alonso nu i-a mai putut ceda locul lui Kubica, pentru că acesta întâmpina deja anumite probleme tehnice care în cele din urmă l-au forţat să abandoneze.

Cu toate acestea, FIA a anunţat prin vocea directorului de curse Charlie Whiting că Ferrari a fost avertizată de trei ori pe parcursul cursei că Alonso trebuie să-i cedeze locul lui Kubica.

"Le-am spus de trei ori celor de la Ferrari că, în opinia mea, ar trebui să-i dea locul înapoi lui Kubica. Şi le-am spus asta imediat, chiar după manevra de depăşire. Prin radio, le-am sugerat că, dacă îşi schimbă poziţiile din nou, s-ar putea să nu mai fie nevoie de intervenţia comisarilor de cursă. Dar ei nu au făcut asta şi la a treia comunicare radio au spus că Kubica este deja prea în spate pentru a-l lăsa să-şi recapete poziţia. Comisarilor de cursa nu le-a luat prea mult să decidă. Pentru noi faptele erau clare imediat: Alonso a obţinut un avantaj prin tăierea circuitului", a explicat Whiting pentru publicaţia italiană Autosporint.

Via | Autosport

  • Icemanflavi, marţi, 13.07.2010 17:24
    staff

    Staff-ul tehnic de la Ferrari este praf de vreo 2-3 ani incoace... nici de mirare ca o duc prost.

  • bogdan_197, marţi, 13.07.2010 18:57
    NU!

    Eu nu cred asa ceva! Precis cei de la FIA sau comisarii mint sau erau sub influenta alcoolului! Precis Alonso incetinea si se lasa depasit si de Massa :))))))))))))

  • silverstone, marţi, 13.07.2010 20:56
    kobita a mincat usturoi si nu ,,pute,,

    youtube.com/watch?v=9NXKeVsqPX8 kobita are o parte din vina!!!

  • ALEX, marţi, 13.07.2010 21:11
    Napa

    Aiure , daca nu iesea in decor il lovea pe Kubita. Kubitza trebuia sa ii lase loc pt ca oricum avea o masina mai slaba. Pacat pentru Alonso, cand a trecut pe la boxe era pe locul 4 , sigur il ataca si pe Rosberg care era foarte aproape. Oricum greseala lui a fost la start, in loc sa profite el de problema lu Vettel , a profitat Hamilton.

  • Schubler, marţi, 13.07.2010 21:40
    @everybody

    Sunteti nebuni, toti, de la primu pan la ultimu care a comentat mai sus fara nici o treaba cu Formula 1 si care se uita la TV cu spatele. Va dau o veste proasta: Fundul, n-are ochi! Nici nu-mi bat capu sa va trezesc ca mi-ar lua ani de zile sa repar explicandu-va ce voi stricati zi de zi, de la prima zi pe Pamant pana acum.

  • Schubler, marţi, 13.07.2010 21:41
    Retificare

    Minus Icemanflavi... nici nu ti-am mai sesizat comentariul la cat m-au enerveaza ceilalti. Scuze!

  • ctlnmihai, miercuri, 14.07.2010 00:21
    ALEX

    De unde regula ca, Kubica sa-l lase pe Alonso sa treaca chiar daca era intr-o masina mai slaba..Amandoi erau in acelasi tur ..

  • 321xiorel123, miercuri, 14.07.2010 10:00
    FIA&Ferrari

    Asa cum am mai spus si altora intre pista si decorul pistei mai era doar aerul in care masina nu putea zbura, Alonso era mai in fata lui Kubica, iar comisarii...ma intreb: dupa "decesul" monopostului lui Kubica chiar a fost nevoie de un drive-through data lui Alonso si nu de o penalizare de cateva secunde data la sfarsit cum s-a mai facut acum cateva curse?

  • 321leroix123, miercuri, 14.07.2010 12:06
    @321xiorel123

    Nu-l invinovateste nimeni pe Alonso ca a iesit de pe pista. A castigat insa o pozitie scurcircuitand pista. Daca nu cedeaza locul castigat este penalizat cu un drive trough. Curios este ca Alonso a fost avertizat de trei ori sa cedeze locul ??? Trebuia penalizat fara vreo avertizare.

  • KalEl, miercuri, 14.07.2010 12:07
    @allz

    ce s-o mai dam cotita. alonso este PRAF. OBISNUITI-VA !

  • 321xiorel123, miercuri, 14.07.2010 12:56
    youtube.com

    "A castigat insa o pozitie scurcircuitand pista."-atunci de ce nu s-a procedat asa sin cazul asta: http://www.youtube.com/watch?v=jbF5ZsJ8bSQ Schumacher vs Kubica?

  • marianescu, miercuri, 14.07.2010 17:19
    @321xiorel

    Pai, e f simplu: ptr ca inca de la reintrarea lui Schumecher de la pituri, acesta a fost permanent inaintea lui Kubica. Si apoi, in cazul asta, AMANDOI au scurtcircuitat sicana, acest fapt neschimband ordinea dintre ei. Mie mi se pare atat de evident ca nu poti compara cele doua situatii...

  • redkill, vineri, 16.07.2010 19:23
    Alonso

    Alonso e varza, Dominicali e varza , Ferrari e varza. Nu pot sa zic decat ca : Urrraaa