FIA confirmă regulamentul DRS pentru Valencia

Publicat luni, 20.06.2011 14:37 de Daniel Popescu

FIA a anunţat că va implementa o singură zonă de detecţie pentru sistemul DRS şi în Marele Premiu al Europei, chiar dacă vor exista în continuare două zone de activare.

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) va continua strategia adoptată în privinţa sistemului Drag Reduction System (DRS) la Montreal şi cu ocazia Marelui Premiu al Europei de la sfârşitul acestei săptămâni.

Astfel, în cursa de duminică de pe circuitul stradal de la Valencia, piloţii vor putea utiliza sistemul DRS la 285 de metri după ieşirea din virajul 10 şi la 35 de metri după ieşirea din virajul 14, în timp ce unica zonă de detecţie a fost stabilită la 130 de metri înainte de intrarea în virajul 8.

Utilizarea unei singure zona de detecţie în condiţiile existenţei a două zone de activare a ridicat numeroase semne de întrebare în cursa precedentă, ca urmare a faptului că acest lucru poate da naştere unor controverse. Practic, pilotul care efectuează o depăşire cu sistemul DRS în prima zonă de activare îşi va putea mări avansul în cea de-a doua zonă de activare, în timp ce pilotul care a fost iniţial depăşit nu va avea posibilitatea de a utiliza tehnologia pentru a-şi recăpăta poziţia.

Via | Autosport

  • drs, marţi, 21.06.2011 12:09
    depasiri

    daca as fi la volan, l-as lasa pe cel din spate sa ma depaseasca fix inainet de zona de masurare si apoi sa folosesc aripa sa imi recastig locul... prostie de regulament