Ferrari va efectua o zi de teste aerodinamice la Vairano

Publicat joi, 12.05.2011 12:01 de Daniel Popescu

Ferrari va utiliza o nouă zi de teste aerodinamice în linie dreaptă pentru a evalua noile upgrade-uri pregătite pentru Marele Premiu al Spaniei.

Ferrari pregăteşte un update semnificativ pentru Marele Premiu al Spaniei de la sfârşitul săptămânii viitoare, motiv pentru care a decis să evalueze în mod corespunzător noile părţi în cadrul unui test aerodinamic în linie dreaptă.

Testele vor avea loc pe circuitul din localitatea italiană Vairano, acolo unde echipa a mai efectuat o sesiune similară şi înainte de Marele Premiu al Turciei. La volanul monopostului 150 Italia va urca din nou Jules Bianchi, pilotul de teste al Scuderiie Ferrari. Iniţial, testele ar fi trebuit efectuate de Davide Rigon, un alt pilot din cadrul Academiei Ferrari, însă italianul a devenit indisponibil în urma unui grav accident suferit în cursa de GP2 din Turcia.

O altă echipă care va efectua o sesiune de teste aerodinamice este Virgin Racing, care va evalua duminică pe circuitul Idiada din Spania un nou update pentru monopostul MVR-02. Testele vor fi efectuate de Adrian Quaife Hobbs, care concurează în competiţia GP3 pentru Marussia Manor Racing, a doua echipă a celor de la Virgin.

Via | GMM | Pitpass

  • Andrei, joi, 12.05.2011 13:55
    FERRARI

    Se pare ca sunt pusi pe fapte marete.Ferrari o sa REVINA.E FOAME MARE LA EI

  • dmd, joi, 12.05.2011 14:40

    Continuand cu imbunatatirea monopostului in acest ritm agresiv, in 2 curse for fi langa RBR.

  • Andrei, joi, 12.05.2011 14:51

    Asa trebuia sa faca si anul trecut dar nu inteleg ce e asa de complicat.Daca esti mai lent cu peste 1 secunda trebuie sa recuperi cat mai rapid e logic.Nu trebuie sa astepti 5 etape si dupa te apuci sa inbunatatesti monopostul .

  • lev, joi, 12.05.2011 16:50
    @dmd

    Ar vrea ei...problema lor din pacate e ca abia acum ajung unde trebuia sa fie la inceputul sezonului,asa ca vezi tu nu prea au cum sa ajunga langa RBR atat de usor....

  • dmd, joi, 12.05.2011 17:30
    @lev

    Mai vedem.