Ferrari va alinia la Sepang o masina identica cu cea din Australia

Publicat joi, 05.04.2007 14:18

Felipe Massa a declarat ca Ferrari va alinia la startul cursei de la Sepang aceeasi masina cu care echipa italiana a debutat in Australia.

Astfel, desi McLaren a anuntat ca si-au adaugat diferite parti componente pentru a ajunge la performante mai bune, scuderia italiana are incredere in actualul monopost, desi Felipe Massa s-a confruntat cu probleme in sedinta de calificari de la Melbourne.

"Este adevarat, avand in vedere faptul ca vom beneficia de acelasi pachet aerodinamic, performantele noastre nu se vor imbunatati. Insa pe de alta parte am testat indelung masina intre timp si o cunoastem mult mai bine iar acesta este un amanunt foarte important", a spus brazilianul.