Ferrari restructurează Academia de Piloţi
Ferrari a anunţat că Mirko Bortolotti şi Daniel Zampieri nu vor mai face parte din Academia de Piloţi pentru sezonul următor.
Ferrari a înfiinţat recent o Academie de Piloţi care a cunoscut o ascensiune rapidă prin înglobarea a numeroase tinere talente din lumea sporturilor cu motor.
Totuşi, Scuderia a anunţat miercuri că va renunţa la doi dintre piloţi: Mirko Bortolotti şi Daniel Zampieri. Ferrari nu a explicat motivele din spatele acestei decizii, însă cel mai probabil italienii nu au fost mulţumiţi de randamentul celor doi. Bortolotti a ajuns la Academie după ce a obţinut rezultate promiţătoare într-un test efectuat în 2008 ca premiu pentru titlul cucerit în Formula 3 Italia, în timp ce Zampieri a avut un sezon modest în Formula Renault 3.5 Series.
În urma acestei restructurări, Academia de Piloţi ai Scuderiei Ferrari îi cuprinde pe Jules Bianchi (pilotul de teste şi de rezervă al echipei), Sergio Perez (pilotul echipei BMW-Sauber), Lance Stroll, Brandon Maisano şi Nicola Costa.
Via | Ferrari
Era si timpul... Astept ziua in care acea academie o sa dea un pilot de F1, un campion mondial... Pana atunci se arunca bani in zadar cu niste tineri sustinuti de parinti sau diferite relatii, dar talentul lor ramane de discutat... si probabil ca ar fi momentul sa-si demonstreze talentul(oare au?)