Ferrari publică imagini cu un concept agresiv pentru monoposturile de Formula 1

Publicat marţi, 17.02.2015 13:45 de Daniel Popescu

Ferrari a publicat două imagini digitale cu designul pe care ar dori să-l implementeze în viitor pentru monoposturile de Formula 1, cu respectarea actualului regulament.

Ferrari speră să convingă echipele rivale să accepte o nouă filosofie de design pentru monoposturile de Formula 1 prin prezentarea a două imagini digitale cu propria viziune.

Monopostul este creaţia studioului de design Centro Stile Ferrari a cărui principală calitate este că "nu este numai avansat din punct de vedere tehnologic, ci şi captivant pentru ochi şi cu un aspect agresiv"

.

Ferrari susţine că, deşi schimbările de design sunt radicale, regulamentul tehnic ar avea nevoie doar de modificări minore pentru ca acestea să fie adoptate şi în realitate.

"Acest design poate fi realizat fără schimbarea radicală a actualului regulament tehnic. Schimbări minore oferă monopostului un aspect mult mai dificil decât cel cu care suntem familiari. Provocarea a fost să realizăm ceva ce arată mai bine", precizează Ferrari.

Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia Autosport, McLaren şi Red Bull au prezentat celorlalte echipe propriile viziuni de design pentru monoposturi, însă acestea nu au fost dezvăluite public.

Imaginile cu noul concept de monopost de Formula 1 din partea Ferrari au fost publicate chiar în ziua în care Comisia Formulei 1 va vota un pachet de schimbări ale regulamentului tehnic pentru sezonul 2016, printre care se numără şi pneuri mai late şi îmbunatăţirea forţei de apăsare aerodinamică.

Via Ferrari, Autosport

  • Cyrus, marţi, 17.02.2015 14:05

    Mie imi place :)

  • bob, marţi, 17.02.2015 14:07

    Mai scrisul lipseste Made in China.

  • Sumi7, marţi, 17.02.2015 14:20

    Da, arata bine!!

  • octav71, marţi, 17.02.2015 14:26

    Bernie dixit: - anvelopele alea au talonul atat de mic! - de cand este F1 pista de avioane? - nasul, nu va respecta nicio norma de siguranta, nici actuala, nici viitoare! - sunt sigur ca aripa fata este flexibila; - chestia aia din spate, eleron sau cum ii zice, e prea jos; - oglinzile, oglinzile sunt mult prea mici; - sunetul! Pai ce sunet scoate monopostul asta? De ce nu il aud? Asta nu e design, e gunoi, valea la planseta microbilor. Vreti titluri mondiale si veniti la mine cu chestii din astea???

  • ccmax, marţi, 17.02.2015 14:28

    Nu arata prea rau. Doar sa reuseasca sa gasesca niste limite care sa fie acceptate de toate echipele iar aceste limite sa fie cat mai generale cu putinta. Doar asa putem sa vedem de ce sunt instare inginerii.

  • mmda, marţi, 17.02.2015 15:49

    Sa zicem ca partea din spate este super futurista (batmobil??) si nu ar fi sanse prea curand de implementare, dar partea frontala banuiesc ca nu ar fi un mare challenge...

  • ss76, marţi, 17.02.2015 17:04

    Super tare , ar fi mai cul ca si masina de strada

  • Soxy, marţi, 17.02.2015 17:46

    ... :)))) chiar ca aduce un pic cu bat mobil :) @octav mare designer mai esti ...

  • McLaren_Honda, marţi, 17.02.2015 20:21

    Daca cei de la ferrari ar fi lasati sa dezvolte f1 cum vor ei nu i-ar mai bate nimeni.

  • octav71, marţi, 17.02.2015 21:26

    @Soxy: nu sunt designer. "Bernie dixit" spune ceva? E doar un pamflet, insa...

  • je, marţi, 17.02.2015 22:12

    Arata ca o frectie la un picior de lemn...

  • @McLaren_Honda, marţi, 17.02.2015 22:13

    "fan mclaren", da-mi voie, dar aberezi. Stiu, esti fanul cu semnele de punctuatie, probabil vreun impatimit antialonsist. Ai uitat probabil cum a dominat Newey aproape 5 ani! Le-a fost inchisa gura celor de la Rbr cu actualul regulament si motor si tot n-au facut nimic! Ar trebui sa-i lase pe ei sa faca regulamentele integral si nici asa nu e sigur c-ar face mare lucru.

  • Ricci, marţi, 17.02.2015 22:14

    Arata bine, dar jucaria lui Newey e mult mai misto ;)

  • Ferrari 2015, marţi, 17.02.2015 22:18

    "Daca Ferrari ar fi lasati sa dezvolte cum vor ei", pai cine s-a batut ca aerodinamica sa conteze mai putin decat motorul? 6 ani de zile n-au inovat nimic, iar motorul este vai si amar. Deocamdata.

  • AndreiF1, marţi, 17.02.2015 23:09

    Sunt multe concepte interesante dar de la masina actuala si pana la masina din poza... sa fim seriosi :) Personal consider ca baietii de la Ferrari sunt prea interesati de cum ar trebui sa arate Formula 1 in cativa ani, in loc sa-i intereseze rezultatele de astazi (adica sezonul actual) care, cred ca sunt mai importante. Ce nu pot sa inteleg este de ce McLaren si Red Bull au adus si ei concepte atata timp cat... toate trei echipele sunt... destul de departe de castigarea titlurilor mondiale. Nu neg este un concept interesant, dar scuze, nu este nevoie de asa ceva. Nici anul viitor, poate in vreo 10 ani, vedem atunci.