Avancronică F1 2015: Ferrari - renaştere sub bagheta lui Vettel
Ferrari speră ca Sebastian Vettel să contribuie la revirimentul echipei după câteva sezoane modeste, concomitent cu o îmbunătăţire a aerodinamicii şi performanţelor motorului.
Introducerea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri nu a fost deloc de bun augur pentru Ferrari, întrucât 2014 a fost primul sezon după 21 de ani în care echipa nu a obţinut nici măcar o victorie.
Constructorul italian a pus accentul pe dezvoltarea motorului, iar strategia s-a dovedit a fi una nefastă: nu numai că Mercedes a dezvoltat o unitate de propulsie mai puternică, dar Ferrari a neglijat în bună măsură importanţa aerodinamicii. De aici şi până la un sezon presărat cu numai două podiumuri şi un modest loc patru în clasamentul constructorilor nu a mai fost decât un pas.
Prestaţiile modeste au tensionat legătura echipei cu vedeta Fernando Alonso, iar în cele din urmă italienii au decis să-şi pună toate speranţele în abilităţile lui Sebastian Vettel, care vine cu un palmares de patru titluri mondiale cucerite pentru Red Bull Racing.
Obiective: două victorii în 2015
Pentru o echipă de talia Ferrari, unicul obiectiv este câştigarea celor două titluri mondiale. Totuşi, nimeni din cadrul Scuderiei nu îşi face iluzii: 2015 se anunţă un sezon în care Mercedes va rămâne în continuare echipa de învins, iar Ferrari nu poate spera la o revoluţie în termeni de performanţe.
În realitate, echipa a admis că un parcurs decent presărat cu două victorii ar reprezenta o performanţă bună în actualul context al regulamentului tehnic. Motivul este unul simplu: regulile jocului au rămas în mare parte aceleaşi, ceea ce implică progrese mici, dar constante, pe parcursul anului.
"Suntem doar realişti. Nimeni nu are magia de a schimba lucrurile care nu pot fi schimbate. Nu vreau să spun că vom câştiga titlul mondial, dar cu siguranţă suntem determinaţi să obţinem cel puţin două victorii", sunt cuvintele precaute ale şefului Maurizio Arrivabene.
Monopostul SF15-T: îmbunatăţirile noii conduceri tehnice
În contextul prestaţiilor modeste din sezonul precedent, Ferrari a trecut în ultimele luni printr-o serie impresionantă de schimbări în departamentul tehnic.
Directorul tehnic James Allison este singurul nume mare care a rămas în cadrul echipei, în timp ce designerul-şef Nicholas Tombazis şi directorul de inginerie Pat Fry au părăsit echipa şi au fost înlocuiţi de Simone Resta şi, respectiv, Mattia Binotto, care a preluat rolul de director al unităţii de propulsie. Aceste schimbări au avut ca rezultat noul monopost SF15-T, care utilizează un nas semnificativ mai lung şi adoptă un design agresiv în privinţa plăcilor exterioare ale caroseriei.
"Spatele monopostului este în mod notabil diferit, pentru că am implementat componentele interne într-un spaţiu mult mai îngust. Pentru fiecare centimetru pătrat al radiatorului am fost capabili să extragem mai multă răcire decât anul trecut", explică Allison.
Pe lângă aerodinamică, Ferrari a lucrat însă şi la îmbunătăţirea motorului, iar în prezent se estimează că unitatea de propulsie are un deficit de 30 de cai putere comparativ cu Mercedes. Primele teste de la Jerez au evidenţiat un monopost fiabil, capabil să obţină performante bune pe un tur de circuit, dar care are în continuare de recuperat un decalaj important în privinţa vitezei de liniile drepte.
▶ Statisticile testelor de la Jerez: Ferrari cu viteza, Mercedes cu fiabilitatea
▶ Statistică teste Jerez: Ferrari, deficitară la viteza maximă pe liniile drepte
Linia de piloţi: Miza pe talentul lui Vettel
Pe lângă numeroasele schimbări din departamentul tehnic, Ferrari a reuşit să-l recruteze pe Sebastian Vettel într-un moment favorabil, pe fondul declinului înregistrat de Red Bull Racing în sezonul precedent.
Pariul făcut de Ferrari este însă unul riscant: Alonso era capabil să obţină performanţe majore cu un monopost mai puţin competitiv, în timp ce eliminarea efectului de blown-diffuser şi introducerea noilor motoare turbo nu au fost deloc pe placul lui Vettel. Ferrari speră însă ca germanul să contribuie nu numai la îmbunătăţirea rezultatelor, ci şi a atmosferei tensionate din cadrul Scuderiei. Practic, într-un fel sau altul, echipa mizează pe repetarea succesului din epoca lui Michael Schumacher.
De cealaltă parte a garajului, Kimi Raikkonen a dezamăgit prin prestaţiile sale de anul trecut, în special din cauza comportamentului părţii frontale a monopostului. Inginerii au dat asigurări că noul monopost este mult mai potrivit pentru stilul de pilotaj al finlandezului, însă acest lucru rămâne de analizat în practică. O parte importantă pentru succesul Ferrari va fi şi colaborarea dintre Vettel şi Raikkonen, iar aceasta are potenţialul de a se desfăşura în bună condiţii, mai ales că cei doi se înţeleg foarte bine şi în afara circuitului.
Ştiaţi că...
▶ 2014 a fost primul sezon după 21 de ani în care Ferrari nu a obţinut nicio victorie?
▶ Ferrari nu mai ocupase un loc în clasamentul constructorilor în afara primelor trei poziţii din 2009?
▶ Ferrari nu a mai obţinut niciun pole position din 2012?
Predicţie Automarket
Ferrari va înregistra progrese comparativ cu anul trecut şi va lupta cu Red Bull Racing pentru locul trei în clasamentul constructorilor.
Avancronică F1 2015
▶ Sauber - mai rau nu se poate
▶ Lotus - progres prin tehnologie Mercedes
▶ Toro Rosso - atac la plutonul de mijloc
▶ McLaren - o nouă eră alături de Alonso şi Honda
Avancronica sezonului 2015 al Formulei 1 continuă pe parcursul următoarelor zile cu prezentarea detaliată a fiecarei echipe, a celor trei debutanţi, a noutăţilor din regulamentul tehnic şi sportiv, precum şi cu articole de opinie despre punctele de referinţă ale sezonului 2015.
Daca echipa "noua" al lui Allison au reusti sa transforme "jaful" de 2014 in masina "best of the rest" din 2015, atunci sunt motive de optimism pentru 2016 Daca SF15-T va presta ca predecesorul lui, atunic echipa actuala e "hopeless" sa speram ca nu va fi cazul Forza Rossa!