Ferrari pregăteşte un update major la şasiul monopostului
Ferrari va modifica şasiul în zona plăcilor exterioare ale caroseriei şi ar putea fi nevoită să efectueze o nouă serie de teste de siguranţă, potrivit presei italiene.
Red Bull Racing nu este singura echipă care pregăteşte un update semnificativ pentru prima cursă a noului sezon de Formula 1.
Dacă actuala campioană mondială a încercat să evalueze o serie de îmbunatăţiri la sistemul de evacuare în ultimele două zile de teste din această iarnă, Scuderia mizează pe o modificare de ultimă oră a şasiului, în special în zona plăcilor exterioare ale caroseriei.
Informaţiile au fost dezvăluite de publicaţia italiană Gazzetta dello Sport, care susţine că modificările sunt suficient de ample pentru a necesita noi teste de siguranţă, conform regulamentului FIA.
Informaţiile despre update-ul pregătit de Ferrari vine în contextul în care echipa italiană a avut numeroase probleme în cele trei sesiuni de teste din această iarnă. Inginerii au mizat pe un design agresiv în speranţa de a reduce diferenţa comprativ cu Red Bull şi McLaren, însă noul monopost nu a oferit încă rezultatele anticipate.
Directorul tehnic Pat Fry şi-a exprimat chiar opinia că Ferrari nu va putea lupta pentru o clasare pe podium în Marele Premiu al Australiei de la sfârşitul săptămânii viitoare.
Via | GMM
dar de Hamilton ce ziceti? un update major la pilot