Ferrari nu renunţă la ideea celui de-al treilea monopost
Luca di Montezemolo va continua presiunile pentru ca echipele de top să utilizeze câte trei monoposturi, iar testele să fie permise şi în timpul sezonului.
Luca di Monzemolo, preşedintele Scuderiei Ferrari, a lansat un nou atac la adresa echipelor care au debutat în competiţie în sezonul 2010, afirmând că acestea ar trebui înlocuite cu un al treilea monopost furnizat de team-urile de top.
De altfel, italianul a abordat această idee de mai mult timp, însă până în prezent nu a reuşit să convingă celelalte echipe de viabilitatea propunerii.
"Echipele mici? Sincer, simt că ar fi mai bine să avem oportunitatea să utilizăm un al treilea monopost decât să vedem monoposturi care s-ar chinui până şi în GP2. Este o idee pe care o vom promova cu putere în viitor", a declarat el.
Pe de altă parte, Montezemolo este nemulţumit că testele vor fi în continuare interzise în timpul sezonului, după ce echipele mici s-au opus relaxării acestei reguli pentru a evita o creştere a costurilor. "Trebuie să deblocăm această limitare absurdă a testelor. Formula 1 este singurul sport în care nu ai nicio şansă să te antrenezi. Este ca şi cum le-am cere celor de la Renault, Milan sau Inter să nu se încălzească înaintea unui meci din Champions League", a adăugat el.
Pe de altă parte, italianul este mulţumit că FIA a eliminat din regulament articolul care interzice ordinele de echipă, considerând că Jean Todt, preşedintele forului mondial, face o treabă foarte bună. "Din fericire, regula care interzicea ordinele de echipă a fost abrogată, care a fost o o regulă ipocrită. (Ordinele de echipă) au făcut întotdeauna parte din sportul nostru, iar cei care pilotează pentru Ferrari sunt perfect conştienţi de acest lucru. Sub conducerea lui Jean Todt, FIA lucrează bine şi această decizie confirma acest trend", a inxcheiat preşedintele Ferrari.
Via | Autosport
Cel de-al treilea monopost mi se pare o aberatie, insa reluarea testelor din timpul sezonului trebuie adoptata cat mai repede daca vrem sa urmarim o F1 "sanatoasa".