Ferrari iniţiază un proiect pe termen lung pentru revenirea în top

Publicat marţi, 24.04.2012 14:36 de Daniel Popescu

Ferrari susţine că a demarat un proiect pe termen lung pentru a remedia problemele de aerodinamică cu scopul de a reveni în fruntea Formulei 1.

Ferrari a dominat autoritar Formula 1 în prima parte a deceniului trecut, însă accentul pus pe performanţa aerodinamică a monoposturilor a condus la un regres al Scuderiei în ultimii ani.

După 2004, echipa italiană a obţinut un singur titlu mondial (Kimi Raikkonen în 2007), iar noul sezon nu a început nici el sub cele mai bune auspicii. De aceea, Ferrari a iniţiat deja un proiect pe termen lung care vizează în principal îmbunătăţirea performanţei aerodinamice, pe lângă noutăţile din toate celelalte departamente ale Scuderiei.

"Intensificăm procesul de schimbare a procedurilor noastre de lucru în toate departamentele şi, în acelaşi timp, ne întărim eforturile în departamentele în care suntem cei mai slabi, cum ar fi aerodinamica. Este un proiect pe termen lung pe care preşedintele Luca di Montezemolo îl studiază, pentru că este vital pentru viitorul Scuderiei. Formula 1 s-a schimbat foarte mult în ultimii ani şi nu am fost tot timpul în acelaşi ritm cu schimbările. Şi în această zonă trebuie să facem un pas înainte", a declarat Stefano Domenicali, şeful Scuderiei Ferrari.

Ferrari pregăteşte un update semnificativ pentru monopost cu ocazia Marelui Premiu al Spaniei de la jumătatea lunii mai, iar Domenicali a admis că performanţa acestuia este esenţială pentru rezultatele pe care le va obţine echipa pe parcursul sezonului european.

"Următoarele zile vor fi foarte importante şi pe parcursul lor principalul obiectiv va fi să forţăm cât mai mult posibil dezvoltarea monopostului. Săptămâna viitoare avem trei zile de teste la Mugello, dar nu este sigur că vom vedea acolo toate update-urile planificate pentru Barcelona", a adăugat el.

Via | Ferrari

  • azmodan, marţi, 24.04.2012 14:55
    2013

    se concentreaza deja pe sezonul 2013 :( cam devreme

  • ccmax, marţi, 24.04.2012 16:35
    ... "termen lung"

    Ma nelinisteste aceasta exprimare. Asta vorbeste despre un viitor destul de indepartat. Bine ar fi ca sa se trezeasca, chiar daca o vor face mai tarziu.

  • Geschwindigkeit, marţi, 24.04.2012 21:33
    @azmodan & @ccmax

    Eu ma intreb cate echipe F1 s-au concentrat pe realizarea noilor motoare ce vor fi introduse de la anul conform regulamentului. Eu cred ca numai ei impreuna cu mercedes si lotus(renault), restul...

  • hasu, marţi, 24.04.2012 22:01
    Ferrari

    Ca deobicei,la aceasta echipa se bijbie.Pacat de banii pe care ii cheltuieste.....

  • mobius, marţi, 24.04.2012 22:57
    ...

    Aceasta exprimare care nu promite nimic am mai auzit-o (noi romanii, cu siguranta) si nu prevesteste decat o amanare perpetua. Am mai spus-o, nu cred ca Domenicali este cel care va produce revirimentul la Ferrari. Montezemolo ar trebui sa se gandeasca bine, dar mai ales repede, cu cine sa-l inlocuiasca.

  • lol, miercuri, 25.04.2012 14:09
    @Geschwindigkeit

    Le-ai cam nimerit pe toate furnizori de motoare, cei de la cosworth vor utiliza motorul lor unic 1,6 turbo din WRC :))

  • laurentiu0250, sâmbătă, 28.04.2012 08:00
    Sper sa nu supar :))) !!!

    Daca proiectul asta are iar termenul de finalizare peste 20 de ani...posibil sa nu mai apuc sa-i vad in lupta directa pentru titlu,se pregatesc ca o echipa de la noi,de 10 ani pentru o importanta competitie la fotbal :))) ! Totusi,sper sa si gaseasca,regaseasca performanta macar de la anul,si sa speram ca regulamentul asta sa ramana cat mai...batut in cuie pe termen relativ lung,cu ce au facut si fac cu acest regulament,numai economie nu se poate numii !