Ferrari: "Calificările, cruciale pentru şansele lui Alonso la titlul mondial"
Stefano Domenicali a recunoscut încă o dată că Fernando Alonso are nevoie de o clasare cât mai bună pe grila de start de la Interlagos pentru a câştiga titlul mondial.
Fernando Alonso are de recuperat 13 puncte în faţa lui Sebastian Vettel pentru a deveni pentru prima oară campion mondial cu Ferrari. Pentru a obţine această performanţă, spaniolul trebuie să se claseze în faţa lui Sebastian Vettel, astfel că poziţionarea pe grila de start va fi esenţială.
Ferrari a admis acest lucru prin vocea şefului Stefano Domenicali, care este îngrijorat de rezultatele mediocre ale Scuderiei la acest capitol.
"Întotdeauna o spunem, dar trebuie să îmbunătăţim forma din calificări. Din păcate, la Austin am avut una dintre cele mai proaste sesiuni de calificări din campionat. Aşa că trebuie să ne asigurăm că în Brazilia situaţia va fi diferită, pentru că altfel va fi foarte, foarte dificil", a declarat italianul.
Alonso a obţinut doar două pole position-uri în acest sezon, pe circuitele de la Silverstone şi Hockenheim, în timp ce Vettel şi-a trecut deja în cont şase astfel de performanţe. Domenicali a admis că nutreşte speranţa unei defecţiuni tehnice pentru Vettel prin care Alonso ar avea nevoie doar de un loc pe podium pentru a deveni campion, însă admite că obiectivul principal este că spaniolul să termine în faţa germanului.
"Ştim că rezultatul trebuie să fie mai bun. Trebuie să fim în faţa lui Vettel şi avem nevoie de câţiva piloţi la mijloc. Aceasta este abordarea de care avem nevoie. Ştim că nu este uşor, pentru că Vettel pilotează foarte bine şi are un monopost foarte rapid, dar asta nu schimbă ce trebuie să facem. Trebuie să ne concentrăm pe munca noastră şi să vedem care va fi rezultatul. Am văzut că Mark Webber a avut o problemă de fiabilitate la Austin şi asta se poate întâmpla oricând. Totuşi, vreau să mă concentrez pe munca pe care o avem de făcut şi să pregătim monopostul cât mai bine", a adăugat el.
Via SportingLife
Mda,declaratii optimiste insa evaluand dupa ultimele rezultate,titlul de campion pare sa ajunga la Vettel dar cum o surpriza poate sa apara oricand lupta este deschisa.Factorii decisivi vor reprezenta vremea de la Interlagos,clasarea lui Alonso pe grila,sper la una in linia 1 si tipurile de pneuri asta pe un circuit uscat.Daca vor fi si soft-urile,cursa va fi mai animata.Adevaratele concluzii le vom trage dupa cursa.