Ferrari a oferit un test de F1 pentru piloţii academiei

Publicat joi, 17.06.2010 10:15 de Daniel Popescu

Trei dintre piloţii care fac parte din Academia de Tineri Piloţi ai Scuderiei Ferrari au efectuat un test de trei zile la volanul unui monopost F2008.

Ferrari a organizat în primele trei zile ale acestei săptămâni o sesiune de teste pe circuitul de casă de la Fiorano pentru Jules Bianchi, Mirko Bortolotti şi Daniel Zampier, trei dintre membri Academiei de Tineri Piloţi din cadrul Scuderiei.

Aceştia au avut ocazia de a pilota luni un monopost F2008 din urmă cu două sezoane, iar în următoarele două zile au participat la sesiuni de antrenamente cu inginerii Ferrari, pe lângă lecţii specifice de limba engleză. Bianchi, una dintre marile speranţe ale celor de la Ferrari pentru un viitor în Formula 1, speră ca această sesiune de teste să îl ajute să-şi îmbunătăţească performanţele în competiţia GP2.

"Ferrari a crezut foarte mult în mine. Evident, vreau să câştig, mai ales că astfel de oportunităţi nu apar de două ori în viaţa", a declarat francezul în vârstă de numai 20 de ani.

Ferrari organizează periodic astfel de sesiuni de teste pentru a-i pregăti pe piloţi pentru pasul cel mai spre lumea Formulei 1.

Via | Ferrari