FEATURE: Raliul Monte Carlo: 100 de ani de istorie

Automarket vă prezintă istoria Raliului Monte Carlo, prestigiosul eveniment sportiv care aniversează 100 de ani şi care a fost câştigat în 1936 de un echipaj românesc.

Raliul Monte Carlo este unul dintre cele mai cunoscute şi mai vechi evenimente sportive din lume, fiind inclus în "careul de aşi" alături de cursa de 24 de ore de la Le Mans, Marele Premiu de Formula 1 al statului Monaco şi cursa de 500 de mile de la Indianapolis.

Inaugurat în 1911 în plină expansiune a industriei auto, Raliul Monte Carlo a fost anulat doar atunci când omenirea a preferat să reconfigurezele graniţele statelor cu armele în mâini în cadrul celor două Războaie Mondiale. Nici măcar acestea nu au fost însă capabile să ştirbească ceea ce avea să devină odată cu trecerea deceniilor unul dintre evenimentele de referinţă ale fiecărui an în sporturile cu motor.

Pornind de la naşterea sa, trecând prin victoria obţinută în 1936 de un echipaj romanesc şi prin controversele majore din 1966, Automarket vă oferă o perspectivă inedită a ceea ce înseamnă în prezent Raliul Monte Carlo.

NAŞTEREA RALIULUI MONTE CARLO

În ciuda numelui pe care îl poartă, Raliul Monte Carlo nu a fost creat în scopuri sportive. Nemulţumit de numărul scăzut de turişti care veneau la Monaco, prinţul Albert I şi-a propus să revitalizeze acest sector şi să slăbească prestigiul de care se bucură în domeniu staţiunile de coastă vecine, precum Nisa şi Saint Tropez.

Luând în calcul expansiunea industriei auto din acea perioadă, Gabriel Vialon, unul dintre apropiaţii lui Albert I, a venit cu ideea unui eveniment sportiv care să le ofere constructorilor auto posibilitatea de a testa fiabilitatea maşinilor.

TEST DE ANDURANŢA PE UN TRASEU DIFICIL

Raliul Monte Carlo a fost privit încă de la început drept un test de anduranţă pe unul dintre cele mai dificile trasee din lume. Deşi competiţia are loc pe asfalt, drumul de munte este condimentat cu numeroase ace de păr unde vizibilitatea este foarte scăzută, însă condiţiile meteo sunt cele care aduc numeroase frustrări pentru piloţi.

În mod obişnuit, temperatura ambientală pe probele speciale este de circa 17 grade, însă aceasta coboară brusc până la -5 grade în trecătorile din Munţii Alpi, cum ar fi Col de Turini. De aceea, fiecare probă specială se desfăşoară pe un traseu preponderent uscat, presărat pe o bună parte din traseu cu zăpadă. Impactul este unul major, întrucât piloţii concurează pe aproximativ 70% din traseu cu pneuri necorespunzătoare, motiv pentru care experienţa joacă un rol decisiv.

1911 - PRIMA EDIŢIE. CÂŞTIGĂTORUL, DESEMNAT ÎN FUNCŢIE DE VITEZA MEDIE

Întrucât industria aviatică de pasageri era practic inexistentă în 1911, organizatorii au luat decizia ca piloţii înscrişi să poată lua startul în Raliul Monte Carlo din mai multe oraşe europene: Berlin, Boulogne, Bruxelles, Geneva, Paris sau Viena şi să-şi aleagă propria rută pentru a ajunge la linia de sosire din Monte Carlo, cu condiţia să treacă prin anumite puncte de control.

Întrucât timpul total parcurs nu putea reprezenta un criteriu elocvent de departajare, regulamentul a stipulat că învingătorul va fi desemnat în funcţie de mai multe criterii, printre care distanţa totală parcursă, starea maşinii şi chiar numărul de pasageri. Totuşi, toate aceste criterii au fost în cele din urmă ignorate, iar francezul Henri Rougier a fost desemnat câştigător pentru că, dintre cei 23 de piloţi înscrişi, a avut cea mai bună viteza medie: 36 km/h pe parcursul celor 1020 km parcurşi.

1936 - PETRE CRISTEA ŞI ION ZAMFIRESCU AU CÂŞTIGAT RALIUL MONTE CARLO

După primele două ediţii, Raliul Monte Carlo a fost anulat din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, iar a treia ediţie a avut loc abia în 1924. Treptat, competiţia s-a rafinat, însă şi-a păstrat structura de bază prin care piloţii îşi puteau alege punctul de plecare în diverse oraşe europene.

La fel a procedat şi echipajul romanesc format din Petre Cristea şi Ion Zamfirescu, care a ales ca punct de plecare Atena, pentru a evita zonele din România, Polonia sau Bulgaria frecventate de lupi. Acest lucru a fost cu atât mai important cu cât Cristea şi Zamfirescu au concurat în plină iarnă cu un Ford V8 decapotabil cu trei locuri asamblat la Bucureşti, care nu beneficia de niciun sistem de încălzire. Maşina a avut o masă totală redusă datorită caroseriei construită din aluminiu, unul dintre cele mai uşoare şi rezistenţe metale.

La capătul a 10 luni de muncă la atelierele din Bucureşti, Cristea şi Zamfirescu au luat startul în Raliul Monte Carlo şi au fost avantajaţi decisiv de vremea frumoasă, în timp ce rivalii plecaţi din nordul Europei au fost penalizaţi succesiv pentru întârzierile cauzate de condiţiile meteo nefavorabile. Echipajul românesc a câştigat această etapă, dar s-a impus şi în proba gymkhana care a evidenţiat calităţile de piloţi ale celor doi, motiv pentru care au fost desemnaţi învingători în ediţia din 1936 a Raliului Monte Carlo.

1966 - CEA MAI CONTROVERSATA EDIŢIE. ÎNVINGĂTORII, DESCALIFICAŢI DIN CAUZA FARURILOR UTILIZATE

30 de ani mai târziu, Raliul Monte Carlo câştigase deja o notorietate majoră în luma sporturilor cu motor, în ciuda întreruperii de 10 ani dintre 1939-1949 cauzată de Al Doilea Război Mondial. Ediţia din 1966 avea însă să rămână cea mai controversată din istoria competiţiei, după ce organizatorii au influenţat în mod direct rezultatele finale.

Timo Makinen (Mini Cooper), Roger Clark (Ford Lotus Cortina), Rauno Aaltonen (Mini) şi Paddy Hopkirk (Mini) au terminat raliul pe primele patru poziţii, însă au fost descalificaţi din cauza farurilor utilizate. Aceştia au folosit drept faruri becuri din cuarţ iodizat cu un singur filament în loc de becuri din sticlă cu două filamente.

Conform regulamentului adoptat ila sfârşitul lui 1965, fiecare maşină trebuia să respecte versiunea standard de producţie şi să se fi vândut în minim 5000 de exemplare, iar maşinile de producţie utilizate de primii patru clasaţi avea becuri cu două filamente.

Situaţia a devenit confuză întrucât organizatorii au anunţat iniţial că noul regulament nu se va aplica la ediţia din 1966, revenind asupra deciziei după încheierea înscrierilor. Victoria i-a fost acordată "la masa verde" francezului Pauli Toivonen, care a concurat cu un Citroen ID, ceea ce l-a determinat pe un purtător de cuvânt al lui Makinen să declare: "Acesta va fi sfârşitul Raliului Monte Carlo".

Iată rezumatul Raliului Monte Carlo din 1965: