Episodul 5: Cum arata un tur de pista intr-un monopost (cu video)
Stiu ca multi dintre cei care viziteaza constant acest site sunt fanii emisiunilor auto britanice. Majoritatea "traiesc" in stil Top Gear industria auto, ceilalti iubind insa Fifth Gear, o emisiune considerata de multi indreptata mai putin pe show decat productia BBC. Pana la urma, totul se rezuma la o chestie de gusturi. Sincer, gusturile mele tind mult mai mult spre Fifth Gear, productie pe care o urmaresc cu extrem de mare placere fara a avea impresia ca cineva incearca sa acopere masinile cu praf care straluceste gratuit.
Dar nu despre asta e vorba. Pentru a simti cat mai bine combinatia de sunet, imagine, viteza si feeling pe care le ai intr-o masina de Formula 1 e destul sa urmariti imaginile de mai jos. Fac parte dintr-o serie destul de veche a Top Gear, vorbim de monopostul Renault F1 din 2004, insa merita sa urmaresti, inca o data, modul in care masina accelereaza, suna, sta pe viraje si se vede din afara. Si daca Clarkson spune ca The Stig a primit, printr-un tur cu un monopost, cadourile de ziua sa si de Craciun intr-unul singur, ce pot sa spun eu?
Nu as vrea sa ma gandesc ce puls voi avea in momentul in care inginerii Renault vor spune "Prietene, da-i!" (sau, ma rog... "Mon ami, tu peux aller!).
P.S. Urmariti cu atentie modul in care cei peste 10 mecanici si ingineri pregatesc masina inainte de un banal tur de pista care nu are niciun fel de miza. Veti vedea ce inseamna detaliu.