Echipele analizează introducerea parbrizelor pentru monoposturi
Echipele analizează trei opţiuni pentru protecţia capului unui pilot prin închiderea parţială sau totală a cockpitului.
Reprezentaţii echipelor din Formula 1 au verificat rezultatele unui studiu realizat recent de FIA privind introducerea unor parbrize de protecţie pentru monoposturile de Formula 1, ca reacţie la gravul accident suferit de Felipe Massa la Hungaroring în 2009.
În prezent, există trei opţiuni pe care echipele le au în vedere, iar una dintre ele prevede închiderea completă a cockpitului, potrivit declaraţiilor lui James Allison, directorul tehnic al Renault şi al FOTA.
"Există câteva sugestii, iar prima este pentru un cockpit închis total. Alta este un vizor în care cockpitul să rămână deschis deasupra capului pilotului, iar a treia este să existe o structură în faţa pilotului care să devieze orice obiect mare", a declarat britanicul.
Închiderea completă a cockpitului ar avea ca prim efect o schimbare radicală a aerodinamicii monopostului prin modificarea fluxului de aer. "Cockpitul închis ar avea un efect aerodinamic, însă nu unul negativ, întrucât ar fi mai uşor să gestionezi fluxul de aer în jurul unui cockpit închis decât în jurul unuia deschis. Dar sunt şi alte lucruri de discutat, cum ar fi ieşirea din cockpit în cazul unui accident, ca şi menţionerea curată a parbrizului. Aşa că fiecare soluţie are avantaje şi dezavantaje şi trebuie să facem cercetări pentru a afla care este cea mai bună soluţie", a mai precizat el.
Până în prezent, nu a fost avansată nicio dată exactă privind introducerea unui sistem de protecţie pentru capul piloţilor.
Via | The Guardian