Ecclestone se gândeşte să se retragă din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2014
Bernie Ecclestone a dezvăluit că analizează varianta de a se retrage din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon din cauza modului "corporatist" în care trebuie să conducă Marele Circ.
Bernie Ecclestone a dezvăluit pentru prima oară că se apropie de finalul carierei sale la conducerea Formulei 1, însă susţine că acest aspect nu are nicio legătură cu procesul în care va fi judecat în luna aprilie pentru dare de mită.
Britanicul susţine că se va gândi cu seriozitate la posibilitatea de a se retrage din Marele Circ la sfârşitul acestui sezon, atunci când va împlini deja 84 de ani.
"La sfârşitul anului voi avea 84 de ani, aşa că probabil va trebui să încep să mă gândesc dacă vreau să continui şi în cel de-al 85-lea an al vieţii să fac ceea ce am făcut pentru cine mai ştie câţi ani. Este ceva la care va trebui să mă gândesc foarte serios", a declarat el pentru publicaţia britanică The Mirror.
▶ Bernie Ecclestone: De la dealer-ul de maşini la conducerea Formulei 1
Pe lângă vârsta înaintată, Ecclestone susţine că este nemulţumit de modul în care se conduc afacerile în prezent, întrucât politice corporatiste sunt preferate metodelor antreprenoriale.
"Acum este o guvernanţă corporatistă care implica diverse comitete, comisii de etică şi cine ştie ce alte consilii cărora trebuie să le faci rapoarte. Nu ştiam nimic despre toate astea (n.r - când am preluat drepturile TV în anii '70). Probabil că dacă trebuia să fac aşa ceva nu aş fi rezistat atât de mult. Iar pe măsură ce trece timpjul vom fi din ce în ce mai restricţionaţi. Asta este lumea în care trăim şi nu sunt de acord cu asta. Încet, dar sigur, eliminăm antreprenorii, oamenii care gândesc liber", a adăugat el.
Cel mai probabil, Ecclestone se referă la faptul că nu mai are libertatea de a lua singur anumite decizii pentru Formula 1, întrucât trebuie să răspundă în faţa celor de la CVC Capital Partners, compania care deţine principalul pachet de acţiuni în Formula 1.
Via GMM
dute, tata , duteeeeeeeeeeeeeeeeee la pesti