Ecclestone: "Monza trebuie să plătească pentru a rămâne în calendarul Formulei 1"

Publicat vineri, 17.04.2015 16:50 de Daniel Popescu

Bernie Ecclestone insistă că Marele Premiu al Italiei va fi exclus din calendarul în cazul în care organizatorii nu vor plăti o taxă similară cu cea achitată de circuitele de la Spa-Francorchamps şi Red Bull Ring.

Contractul circuitului de la Monza pentru găzduirea Marelui Premiu al Italiei urmează să expire în 2015, iar negocierile pentru prelungirea acordului sunt în prezent în impas.

Organizatorii etapei nu-şi permit să achite taxa de participare solicitată de Bernie Ecclestone, însă britanicul în vârstă de 84 de ani susţine că suma este similară cu cea pe care o primeşte de la Spa-Francorchamps şi Red Bull Ring.

"Este foarte simplu. Există un contract pentru cursa din acest an, dar nu şi pentru viitor. Actuala înţelegere este un dezastru. Este vorba de cât îşi permit organizatorii să plătească. De ce ar trebui Monza să aibă condiţii diferite de Asutria sau Spa-Francorchamps? Am cerut aceleaşi sume şi aceleaşi termene", a declarat el pentru publicaţia italiană Gazzetta dello Sport.

Alături de Silverstone, Monaco şi Spa-Francorchamps, Monza este unul dintre circuitele emblematice ale Formulei 1 şi reprezintă cursa de casă a Scuderiei Ferrari, însă Ecclestone insistă că acest lucru este departe de a garanta un Mare Premiu al Italiei.

"Pentru Formula 1 trebuie să plăteşti. Eu mă ocup de partea pe care o deţine CVC Capital partners (n.r - în Formula 1). Apoi împart banii echipelor. Încerc să fac cea mai bună treabă", a adăugat el.

Via GMM

  • Gica, vineri, 17.04.2015 17:38

    Nu ca mosu asta chiar s-a tacanit de tot.Incet Incet ne lasa fara circuitele legendare ale f1.Daca mai traieste si e in putere in cativa ani o sa avem un calendra numai cu circuite din Asia si SUA doar pentru ca acele circuite sunt sub conducerea unor persoane cu bugete mai mari.

  • daniel, vineri, 17.04.2015 17:42

    Dupa aceeasi logica si Bernie impreuna cu CVC Capital partners ar trebui sa plateasca spectatorii pentru ca se uita in weekenduri la curse. Marca banu' Bernie!

  • iulianimi, vineri, 17.04.2015 18:22

    Stie cineva la cate milioane sau zeci de milioane de euro se ridica taxa?

  • octav71, vineri, 17.04.2015 18:24

    Bernie este un om dupa care nu vor plange multi! Asa, de forma si ca da bine, ii vom vedea pe toti! Dar la modul sincer, vor fi atat de putini.

  • MKS, vineri, 17.04.2015 18:45

    De acord cu Gica. Bye bye Nurburgring, Hockenheim, Monza imediat......Monaco si Silverstone mai trebuie sa pice si ma si las de vizionat F1.

  • Florin1977, vineri, 17.04.2015 21:13

    Buna seara! Bani, bani, bani si iar bani!!! Cadavrul acesta viu nu se mai satura de bani. A murit si nu stie si totusi vrea in continuare bani. Oare este atat de avara si tampita aceasta fosila!!! D-nelor si D-lor Monza este Templul Vitezei. Dupa ce ca este singurul circuit de foarte mare viteza din calendar vrea sa-l scoata si pe acesta. Mai era vechiul Hockenheim care l-au modificat si arata ca dracu, parca e circuit de karting acum. Daca scot si Monza se pierde mult din farmecul F1. NU MAI AVEM VITEZA FRATILOR CE FACEM!!! BERNIE ECCLESTONE TREBUIE EXCLUS DEFINITIV DIN F1. Nemernicul acesta n-a facut altceva decat sa se imbogateasca de pe urma acestui sport. El a privit totul din prisma banilor!!! Un jidan imputit. Sper sa crape curand ca daca nu, va crapa F1.

  • Cyrus, vineri, 17.04.2015 23:22

    Inca nu s-a saturat de bani bosorogul acesta?

  • ferr1, sâmbătă, 18.04.2015 00:11

    Se vorbea în trecut de sume cuprinse între 30 și 50 de milioane de Euro. Cică astea clasice - Monza, Spa - ar plăti mai puțin decât Singapore sau Abu Dhabi. Silverstone nu mai iese din calendar vreo 10-20 de ani. A fost renovat. Cred că treaba cu Monza e și mâna celor de la Ferrari, care vor să mute MP al Italiei pe Mugello, circuitul de casă al Scuderiei. De ce să nu facă și Ferrari un ban? Mugello e un circuit superb pentru motociclete, așa cum Monza e superb pentru auto. Bine, cu asfaltarea aia, cu atâta ciment, Monza nu mai e superb. Ce frumos ar arăta Monza sau Nurburgring cu spațiu verde pe marginea circuitului, cu pădurea din apropiere, tribunele naturale... dar deh, am „evoluat”, unde și-ar mai afișa Bernie și Bieber bășinile de aroganți?

  • JugaruGabi, sâmbătă, 18.04.2015 00:29

    Nicio problema... Sa nu mai plateasca nimeni nimic. Sa vedem daca Ecclestone mai accepta... Eu cand am zis ca nu inteleg chestia asta, ca circuitele sa plateasca pentru a lise folosi pistele, poate ca uii nu au inteles...

  • jumbo1974ro, sâmbătă, 18.04.2015 09:13

    Intr-o vreme se vehicula o competitie paralela cu F1, adica practic cam aceeasi cursa dar fara bernie.Poate nu ar fi rau sa se reia ideea asta. Avem cel mai titrat constructor... renault. si nu avem mare premiu in franta. Avem poate cel mai renumit circuit, nurburring, avem Mercedes, emblema germaniei, avem campioni germani, si nu avem mare premiu in Germania, Cea mai veche si omniprezenta echipa in istoria F1, echipa italiana Ferrari, cu cel mai mare numar de fani pe glob, si nu o sa mai avem competitie in Italia. Avem in schimb un regulament in care pilotii nu prea mai au voie sa piloteze decat in regim de taxi fara limita de viteze, dar cu cauciucuri subtiri ca prezervativul ieftin, dupa 2 ture bune e uzat si risca sa puste, incet incet trebuie sa semnalizeze depasirile si cel din fata trebuie sa nu mareasca viteza de deplasare, avem o competitie de varf a automobilismului in care inovatiile sunt interzise, dar mai mult si dezvoltarea motoarelor care a fost inghetata inainte de a vedea lumina zilei. Avem in schimb taxe exorbitante in ciuda faptului ca echipele au restrictii mari la sponsori, si in ciuda faptului ca inca mai exista criza economica si biletele de circuite trebuie sa scoata profitul lui bernie de dinaintea crizei. si asa mai departe...

  • Pantea, sâmbătă, 18.04.2015 10:28

    Si el sa plateasca ca sa ma uit la f1.

  • szilard, duminică, 19.04.2015 03:22

    Totusi uitam ca traim in criza, si Bernie face toate astea pt ca sportul sa supravietuiesca. Nici mie si cred ca niciunui european nu-i convine ca dispar cusele europene din calendarul competitional, dar daca asta-i pretul ca sportul sa supraviutuiesca, fie.