Bahrain, antrenamente 1: Ferrari, cei mai rapizi. Mercedes, pe locurile 15 şi 16

Publicat vineri, 17.04.2015 15:47 de Daniel Popescu

Kimi Raikkonen şi Sebastian Vettel au fost cei mai rapizi în prima sesiune de antrenamente din Bahrain, în care Nico Rosberg şi Lewis Hamilton au ocupat doar locurile 15 şi 16 după ce au efectuat stinturi cu mult carburant.

Prima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al statului Bahrain a avut o desfăşurare atipică, întrucât calificările şi cursa se vor desfăşura în nocturnă. Cei mai mulţi piloţi au aşteptat o răcire a temperaturii asfaltului până spre 45 de grade pentru a efectua tururi rapide, iar Ferrari a monopolizat primele două poziţii în ultimele 10 minute.

Cronometrat cu 1:37.827, Kimi Raikkonen l-a devansat cu două zecimi de secundă pe coechipierul său Sebastian Vettel.

Performanţa a fost posibilă şi ca urmare a strategiei adoptate de Mercedes: Nico Rosberg şi Lewis Hamilton au ocupat doar locurile 15 şi 16, la circa o secundă şi jumătate în spate, întrucât s-au concentrat pe efectuarea unor stinturi lungi cu mult carburant.

Williams şi-a adjudecat locul trei prin Valtteri Bottas, care a fost urmat de Carlos Sainz Jr (Toro Rosso), Damniel Ricciardo (Red Bull) şi Max Verstappen (Toro Rosso).

McLaren şi-a trecut în cont un loc şapte prin Fernando Alonso, mai lent cu numai opt zecimi de secundă faţă de lider, însă coechipierul său Jenson Button nu a parcurs niciun tur cronometrat în urma unui derapaj în primul viraj. Felipe Nasr (Sauber), Daniil Kvyat (Red Bull) şi Felipe Massa (Williams) au completat topul primilor 10 piloţi.

Jolyon Palmer a concurat în antrenamente pentru Lotus în locul pilotului titular Romain Grosjean. 

Bahrain - Rezultate Antrenamente 1:

LocPilotEchipaTimpDiferentaTururi
1 Kimi Raikkonen Ferrari 1m37.827s - 13
2 Sebastian Vettel Ferrari 1m38.029s 0.202s 12
3 Valtteri Bottas Williams/Mercedes 1m38.390s 0.563s 23
4 Carlos Sainz Toro Rosso/Renault 1m38.447s 0.620s 14
5 Daniel Ricciardo Red Bull/Renault 1m38.455s 0.628s 17
6 Max Verstappen Toro Rosso/Renault 1m38.504s 0.677s 22
7 Fernando Alonso McLaren/Honda 1m38.598s 0.771s 18
8 Felipe Nasr Sauber/Ferrari 1m38.628s 0.801s 17
9 Daniil Kvyat Red Bull/Renault 1m38.661s 0.834s 17
10 Felipe Massa Williams/Mercedes 1m38.790s 0.963s 21
11 Sergio Perez Force India/Mercedes 1m38.793s 0.966s 15
12 Pastor Maldonado Lotus/Mercedes 1m38.842s 1.015s 23
13 Nico Hulkenberg Force India/Mercedes 1m39.187s 1.360s 20
14 Jolyon Palmer Lotus/Mercedes 1m39.283s 1.456s 31
15 Nico Rosberg Mercedes 1m39.293s 1.466s 23
16 Lewis Hamilton Mercedes 1m39.532s 1.705s 22
17 Marcus Ericsson Sauber/Ferrari 1m39.534s 1.707s 21
18 Will Stevens Marussia/Ferrari 1m42.973s 5.146s 12
19 Roberto Merhi Marussia/Ferrari 1m44.265s 6.438s 15
20 Jenson Button McLaren/Honda - - 2

A doua sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al statului Bahrain va avea loc vineri cu începere de la ora 18:00, ora României.

▶ Avancronică Bahrain: Răfuiala dintre Hamilton şi Rosberg continuă în deşert

Marele Premiu al Bahrainului la TV

Drepturile TV ale Formulei 1 pentru România sunt deţinute de postul Dolce Sport, care poate fi recepţionat şi pe internet prin intermediul platformei TelekomTV. Calificările şi cursele pot fi urmărite în ţara noastră şi pe posturile de televiziune RTL (limba germană) sau Duna (limba maghiară).

Eveniment Ziua Ora Transmisiuni TV Internet
Antrenamente 1 vineri, 17 aprilie 14:00 -
Antrenamente 2 vineri, 17 aprilie 18:00 -
Antrenamente 3 sambata, 18 aprilie 15:00 -
Calificari sambata, 18 aprilie 18:00 DolceSport, RTL, Duna Telekom TV
Cursa duminica, 19 aprilie 18:00 DolceSport, RTL, Duna Telekom TV

▶ Formula 1 în 2015. La TV, pe telefoane, tablete, laptopuri şi calculatoare: unde poţi vedea în direct cursele din Marele Circ

 

  • Gigi, vineri, 17.04.2015 15:57

    Ce tur rapid pentru Alonso! In cateva curse, cred ca se va bate pentru pole!

  • ss76, vineri, 17.04.2015 16:00

    Da , irelevant , fiecare testeaza diferit , calificarile si cursa conteaza , dar oricum mertu au juma de secunda , asa ca om vedea

  • Gica, vineri, 17.04.2015 16:07

    Nu cred ca mercedes s-a concentrat doar pe stinturi cu mult carburant plus ca nu au incercat un tur cronomentrt.Kimi a inceput cu dreptul in acest mare premiu dar antrenamentele nu insemna mare lucru.Trebuie sa comfirme asta macar in calificari

  • Ferrari, vineri, 17.04.2015 16:12

    Ar fi superb ca Alonso sa fie tot pe pozitia asta si dupa calificari!

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 17.04.2015 16:19

    Progres. Pentru prima data atat de sus (p7). M-am uitat ka timpii din FP1 si FP2 din China si de fiecare data cel mai bine clasat Mclaren era la 1.6 secunde fata de cel mai bine clasat Ferrari. Acum suntem la 0.7. Nu imi fac iluzii ca in calificari vor fi in primii 10, dar oricum Mclaren face salturi mari de la cursa la cursa.

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 17.04.2015 16:19

    Progres. Pentru prima data atat de sus (p7). M-am uitat ka timpii din FP1 si FP2 din China si de fiecare data cel mai bine clasat Mclaren era la 1.6 secunde fata de cel mai bine clasat Ferrari. Acum suntem la 0.7. Nu imi fac iluzii ca in calificari vor fi in primii 10, dar oricum Mclaren face salturi mari de la cursa la cursa.

  • Gica, vineri, 17.04.2015 16:33

    @Mclaren_Mircea_1984.Scuzm-ma dar tu tocmai ai spus ca MlCrean vor fi in primi zece.Intrebarea mea este cand,ca in cursa asta nu e cazul.Dupa cum vezi in cursa asta Lotus,Mercedes si Sauber nu au avut chef de tururi rapide.Nici Force India nu trebuie subestimata.Dar in partea a doua a calificarilor este posibil sa isi faca aparitia dar nu cred ca cu ambele masini

  • 91Schumi06, vineri, 17.04.2015 16:46

    Mircea, daca ne-am lua dupa tine, inseamna ca toate echipele au recuperat diferenta fata de Mercedes, ba chiar sunt in fata lor. Esti ridicol cateodata. A fost abia prima sesiune de antrenamente, Mercedes, dupa ce s-a ars la Sepang, incearca sa gaseasca o solutie pentru gestionarea pneurilor. Iar maine ordinea din calificari va fi tot Ham, Ros, Vet. In timp ce Alonso si Button vor face figuratie in Q1. Eu fac pariu ca McLaren nu iese din Q1 cu niciun monopost.

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 17.04.2015 16:50

    @91Schumi06 Iesim, trebe sa ii facem pe Force India.

  • Ferrari, vineri, 17.04.2015 16:51

    @91Schmi06, nu stiu care dintre voi este mai ridicol........ Am citit multe comentarii de ale tale mai ridicole, mult mai ridicole, decat insusi imperiul care contraataca!

  • 91Schumi06, vineri, 17.04.2015 16:53

    N-as fi asa sigur. Crezi ca aia nu dezvolta?

  • Ferrari, vineri, 17.04.2015 16:53

    Uni pe aici au nevoie de o plansa de desen si de un desenator ca sa inteleaga sportul asta si sa sa treaca peste propriiile obsesii si onaninsm!

  • Ferrari, vineri, 17.04.2015 16:55

    @91Schumi06, dezvolta ei dar nu pe masina asta, inca nu au introdus specificatia de sezonul asta!

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 17.04.2015 16:58

    @91Schumi06 Nu prea dezvolta ca nu au $$$$ Nu ai citit? Nici macar in Spania nu vin cu imbunatatiri, au contramandat totul pentru luna iunie in Austria. AMUS nu e sigura ca Force India rezista pana la sfarsitul anului.

  • serban, vineri, 17.04.2015 17:06

    @Ferrari Și pe tine cine te-a categorisit expert în f1 ? Și judecătorul arogant și mitocan a ceea ce se postează pe aici ? Sau, ca la toți aroganții și mitocanii, limbajul agresiv ține loc de argumente ?

  • Ferrari, vineri, 17.04.2015 17:14

    @serban, bina mah, hai sa iti desenez ca vad ca nu intelegi dupa citire!

  • 91Schumi06, vineri, 17.04.2015 17:43

    @Ferrari: tu esti mai ridicol decat mine si Mircea la un loc. Puteai avea bunul simt sa-ti faci si tu un cont si eram trei ridicoli pe acest site.

  • ingerulol, vineri, 17.04.2015 17:50

    Avand in vedere timpul de 1.33.185 de anul trecut din calificari si faptul ca per ansamblu anul asta au "barbierit" bine cateva secunde din timp ca urmare a evolutiei motoarelor si aerodinamicii (si nu numai) , cred ca timpul de calificari va fi 1.30-1.31 , deci Alfonso este departe ! Chiar daca Merz a facut timpi slabi si stinturi lungi , daca ati fi urmarit transmisia SkySports , si Ferrari la fel a facut un stint lung si a obtinut timpii in cauza . Eu sper sa-i intercaleze Ferrari ca sa fie competitie acerba :D

  • F1 Vision, vineri, 17.04.2015 18:49

    FP1 a fost interesant pentru ca s-a iesit mult pe pista dar personal tot pe Mercedes + Ferrari in fata as miza. Pentru moment nu stiu daca cei de la Ferrari pot sa iasa in fata celor de la Mercedes dar sunt acolo, plus ambele echipe au rulat simulari de cursa. Simulari de cursa au rulat si cei de la Williams, Sauber, Lotus si evident Force India dar nu stiu daca si cei de la McLaren care au avut doar un singur pilot pe pista. Alonso a reusit un tur foarte bun dar a fost doar un singur tur si nimc altceva restul tururilor au fost ceva mai incete, ma astept ca cei de la McLaren sa fie cu 1.5s mai inceti decat cei din frunte. Sa vedem FP3 acuma, sper ca lumea sa iasa mult pe pista si sa testeze la greu :P P.S. O sa fie o cursa grea pentru "powerplants", temperatura pistei este mai mare ca-n China, iar pista este foarte abraziva.

  • Ferrari, vineri, 17.04.2015 19:41

    @91Schumi06 am cont, Sheitan ii spune! esti mai fericit acuma? Dormi linistit la noapte?

  • Sheitan, vineri, 17.04.2015 19:43

    @91Schumi06 m-am logat, sa poti sa ai si tu nopti umede si linistite in acelasi timp! Cat despre ridicolul meu si a lui Mircea....... fi linistiti, amandoi la un loc nu suntem capabili sa te imntrecem!

  • serban, vineri, 17.04.2015 21:05

    Măi fraților, cât îi mai suportați mârlănia acestui Sheitan, sau Ferrari, sau oricum își mai spune ? Âsta este site specializat în f1, sau în concurs de mitocănie patentată ?

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 17.04.2015 22:24

    @Sheitane Esti tare de tot mane :)))