Di Resta nu exclude plecarea în IndyCar sau DTM în 2014
Paul di Resta nu exclude posibilitatea de a concura în IndyCar sau DTM în sezonul următor ca urmare a faptului că locul său la Force India nu este încă sigur.
Force India nu a luat încă o decizie în privinţa liniei de piloţi pe care o va alinia în sezonul 2014, însă presa internaţională speculează că unul dintre piloţii vizaţi de echipă este Nico Hulkenberg.
Germanul ar putea reveni la Force India în cazul în care nu semnează cu Lotus, motiv pentru care Paul di Resta se gândeşte deja la alternativele pe care le are.
Scoţianul a admis că, în contextul în care numărul locurilor disponibile este limitat, în special pentru piloţii fără sprijin financiar, ia în calcul inclusiv posibilitatea de a concura în IndyCar sau de a reveni în Campionatul German de Turisme (DTM), competiţie pe care a câştigat-o în 2010.
"Mi-am construit o reputaţie bună în DTM şi sunt şi alte oportunităţi în alte câteva competiţii. Întotdeauna am fost un pic îngrijorat în privinţa siguranţei din IndyCar, dar dacă analizez logic este o opţiune serioasă datorită succesului pe care îl are competiţia", a declarat el citat de publicaţia britanică The Guardian.
Totuşi, obiectivul principal al lui di Resta rămâne acela de a concura în Formula 1, mai ales că acum are o experienţă de trei sezoane alături de Force India.
"Ei ştiu de ce sunt capabil, ştiu că pot obţine rezultate. Mă simt ca un bun de preţ al echipei, dar nu pot să iau decizia pentru ei şi trebuie să le respect hotărârea. Lucrurile devin dificile pentru a obţine locuri la echipe din mijlocul plutonului, aşa că trebuie să fiu mulţumit cu ceea am făcut şi cred că în ultimele patru curse am făcut ce mi s-a cerut. Trebuie să vedem, discutăm, dar asta este tot ce pot face. Nimic nu este confirmat", a adăugat el.
Via The Guardian
Ar fi pacat sa plece. E bun si are ambitie. Ii trebuie ceva mai performant.