Designul monoposturilor de F1 se va schimba radical în 2013

Publicat marţi, 21.12.2010 13:26 de Daniel Popescu

Monoposturile de Formula 1 din sezonul 2013 vor arăta complet diferit comparativ cu cele actuale datorită numeroaselor modificări de regulament tehnic.

FIA a confirmat recent că Formula 1 va trece la motoare turbo de 1.6 litri începând din sezonul următor, însă modificările de regulament tehnic nu se opresc aici.

Noul regulament tehnic va include schimbări majore şi în privinţa felului în care arată monoposturile, iar aripile fată şi aripile spate vor fi mult mai mici decât acele actuale. De asemenea, forţa de apăsare aerodinamică va fi mult mai mică decât în prezent, ceea ce teoretic ar trebui să favorizeze depăşirile.

În prezent, piloţii întâmpină dificultăţi în realizarea depăşirilor din cauza forţei de apăsare aerodinamice generate de pilotul din faţă, însă acest lucru se va schimba peste mai puţin de 3 ani. Astfel, întrucât aripile vor fi mai mici, cea mai mare parte a forţei de apăsare aerodinamică va fi generată de podeaua monopostului, care va deveni perfect plană pe toată suprafaţa.

Reducerea consumului de carburant cu 35% va avea drept consecinţă o crestere a timpilor pe turul de circuit, întrucât piloţii vor sta cu pedala de acceleraţie la maxim doar 50% din timpul unui tur, comparativ cu 70% în prezent. În schimb, pneurile urmează să-şi păstreze acelaşi profil, pentru ca monoposturile să aibă o viteză cât mai mare în viraje.

Noul regulament tehnic pentru sezonul 2013 a fost realizat de inginerii Patrick Head şi Rory Byrne, iar prima versiune a acestora va ajunge la şefii echipelor din Formula 1 în această săptămână. Aceste reguli nu sunt încă definitivate şi urmează să fie modificate în funcţiile de propunerile pe care le vor trimite inginerii echipelor. Informaţiile despre noua structură a regulamentului tehnic au fost confirmate de Head în cadrul unui interviu acordat postului britanic de televiziune BBC.

"Vom avea la dispoziţie 65% din cantitatea de carburant. Ni s-a spus "Aşa va fi regulamentul, trebuie să veniţi cu specificaţii pentru o maşină care să nu fie cu mai mult de cinci secunde mai lentă decât una actuală". Unele simulări pe circuit au fost realizate de Byrne la Ferrari şi când am obţinut câteva cifre pentru forţa de apăsare aerodinamică a trebuit să realizăm o geometrie pentru monopost pentru a le confirma", a declarat britanicul.

Foto: Un monopost Williams din 1980 cu aripa fata mica, asa cum ar putea arata si monoposturile sezonului 2013.

Via | BBC Sport

  • Dpp, marţi, 21.12.2010 14:12
    @Daniel

    "drept consecinţă o reducere a timpilor, întrucât piloţii vor sta cu pedala de acceleraţie la maxim doar 50% din timpul unui tur, comparativ cu 70%" Parca nu prea se leaga. Totusi , daca este corect , cam care ar fi explicatia?

  • mad79, marţi, 21.12.2010 14:13
    salut

    dacaa ripa fata va fi ca cea din poza,atunci va fi groaznic!!!!brrrrrrr

  • lev, marţi, 21.12.2010 15:00
    @Dpp

    Explicatia este urmatoarea:consumul mai mic si aripa fata mai mica(deci cu mai putina apasare aerodinamica) duc la viteze mai mici in viraje si pe liniile drepte,de aici timpi mai mari pe tur. Tare asta,se reduc timpii,deci o sa fie mai mult pe un tur!

  • Dpp, marţi, 21.12.2010 15:17
    @lev

    Exact la asta ma gandeam si eu , dar "o reducere a timpilor" numai la cresterea timpilor pe tur nu te duce cu gandul. Este normal sa creasca timpii in conditii mentionate.

  • daniel.popescu, marţi, 21.12.2010 15:58
    @all

    Asa cum ati remarcat, este vorba despre o crestere a timpilor pe un tur de circuit, nicidecum despre o scadere a acestora. Multumesc pentru observatie, am remediat eroarea.