Dean Smith a testat pentru McLaren la Silverstone

Publicat marţi, 30.11.2010 10:28 de Daniel Popescu

Pilotul de GP3 Dean Smith a testat un monopost McLaren din sezonul 2008 ca recompensă pentru premiul McLaren Autosport BRDC primit anul trecut.

În mod tradiţional, McLaren oferă anual unui pilot britanic şansa de a testa un monopost de Formula 1, prin intermediul premiului McLaren Autosport BRDC acordat în colaborare cu publicaţia Autosport.

În 2009, premiul i-a revenit lui Dean Smith, câştigătorul ediţiei de anul trecut a competiţiei Formula Renault UK, iar britanicul a testat recent un monopost McLaren MP4-23 din 2008 pe circuitul de la Silverstone.

"Să pilotez un monopost de Formula 1 a fost ceva ce mi-am dorit să fac toată viaţa şi să obţin acest lucru este un vis devenit realitate datorită celor de la McLaren. Când am ieşit prima oară pe circuit a fost destul de umed, dar nu a fost o problemă, totul a fost confortabil şi natural. Am atins 297 km/h la finalul liniei drepte, dar nu a fost diferit de maşinile cu care am concurat înainte, precum monopostul din World Series by Renault, pentru că a fost bine echilibrată. Monopostul McLaren este absolut grozav", a declarat englezul în vârstă de 22 de ani la finalul testului.

Smith a parcurs 3 stinturi a câte 6 tururi pe una dintre versiunile circuitului de la Silverstone şi speră să concureze în GP3 şi în sezonul următor.

Via | Dean Smith