Coulthard va rămâne consultant la Red Bull şi în 2011
David Coulthard va fi consultantul echipei Red Bull Racing şi în acest an, chiar dacă va deveni comentatorul Formulei 1 la BBC alături de Martin Brundle.
Postul britanic de televiziune BBC a confirmat recent că David Coulthard va fi noul coleg al lui Martin Brundle în cabina de comentatori pentru cursele de Formula 1 din sezonul 2011.
Mişcarea a atras numeroase speculaţii privind postul de consultant pe care scoţianul îl deţine în prezent la Red Bull Racing, existând riscul ca acesta să favorizeze în comentarii propria sa echipă.
Totuşi, un purtător de cuvânt al BBC a confirmat că scoţianul are libertatea de a rămâne consultant la Red Bull şi în sezonul care va începe în luna martie. "David Coulthard nu va fi obligat să renunţe sau să-şi suspende legăturile cu Red Bull în interesul imparţialităţii. Întotdeauna am fost conştienţi de această relaţie şi vom continua să gestionăm politica editorială pentru a ne asigura că relaţia nu compromite comentariul. Vom lua paşii necesari pentru a ne asigura că niciuna dintre relaţiile externe nu va compromite activitatea internă", a declarat un purtător de cuvânt al BBC.
Coulthard a pilotat pentru Red Bull Racing în perioada 2005-2008, după care a devenit consultantul oficial al echipei. În paralel, scoţianul a devenit comentatorul din pitlane al postului BBC, iar începând din acest sezon a fost promovat drept comentatorul curselor alături de fostul pilot Martin Brundle, înlocuindu-l astfel pe veteranul Jonathan Legard.
Via | GPUpdate
Noi l-am avut pe Miki atatia ani , si la altii comenteaza fosti piloti F1 ...