Coulthard si Barrichello, retrogradati 10 locuri pe grila

Publicat sâmbătă, 07.04.2007 14:27

Rubens Barrichello si David Coulthard vor fi nevoiti sa plece maine, in Marele Premiu al Malaeziei, de pe ultimele pozitii ale grilei de start. Motivul este reprezentat de faptul ca cei doi si-au schimbat motoarele inainte de calificari.

De fapt, cazul lui Barrichello este unul special. Brazilianul a fost nevoit sa plece in calificari cu masina de rezerva iar inginerii nu au avut timpul necesar pentru a monta motorul de pe vechea masina pe cea noua.



In cazul lui Coulthard, penalizarea de zece pozitii se datoreaza simplei schimbari ale motorului.

In aceste conditii, scotianul de la Red Bull va pleca de pe pozitia 21 in cursa iar brazilianul de la Honda de pe 22.


Heikki Kovalainen, pilotul Renault, s-a aflat intr-o situatie asemanatoare cu cea a lui Barrichello, ruland in calificarile de astazi cu masina de rezerva. Din fericire pentru finlandez, acesta a evitat penalizarea de zece pozitii pentru ca inginerii sai au reusit sa ii mute la timp spatele masinii afectate, impreuna cu intreaga parte tehnica, pe cea noua.