China, antrenamente 1: Red Bull îşi spulberă rivalii la Shanghai
Sebastian Vettel a stabilit timpul de referinţă în prima sesiune de antrenamente din China şi a fost cu peste două secunde mai rapid decât rivalii de la McLaren.
După cele două victorii categorice din debutul sezonului, Red Bull Racing a început în stilul caracteristic şi Marele Premiu al Chinei. Sebastian Vettel şi-a sulberat rivalii după ce a fost cronometrat cu 1:38.739 în prima sesiune de antrenamente libere, devansându-l cu peste o jumătate de secundă pe coechipierul său Mark Webber.
Adevărata diferenţă s-a consemnat însă comparativ cu rivalii de la MvcLaren, întrucât Lewis Hamilton şi Jenson Button au fost cu peste două secunde mai lenţi decât Vettel şi au ocupat locurile trei şi, respectiv, patru, iar ultimul a raportat şi o supraîncălzire a sistemului KERS.
Renault a continuat parcursul bun din acest debut de sezon după ce Nick Heidfeld şi Vitaly Petrov au ocupat locurile cinci şi, respectiv, nouă, între cei doi intercalându-se Felipe Massa (Ferrari), Sergio Perez (Sauber) şi Pastor Maldonado (Williams). Topul 10 a fost completat de Sebastien Buemi de la Toro Rosso, în timp ce Fernando Alonso a ocupat doar locul 12 din cauza faptului că Ferrari a preferat să evalueze o serie de update-uri aerodinamice introduse pe monopostul 150 Italia.
Sesiunea a fost una plină de incidente pe tot parcursul celor 90 de minute. După numai cinci tururi parcurse, Heidfeld a pierdut controlul monopostului Renault în virajul 10 şi şi-a avariat grav partea frontală, în timp ce Maldonado s-a oprit pe bordurile de pe marginea virajului cinci după ce a pierdut la rândul său controlul maşinii Williams. Luiz Razia, care l-a înlocuit la Lotus pe Jarno Trulli, şi-a avariat aripa faţă şi pneul dreapta-faţă, în timp ce Vitantonio Liuzzi a oprit monopostul Hispania pe circuit din cauza unor defecţiuni tehnice.
China - Antrenamente 1
Pos Driver Team Time Laps
1. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m38.739s 23
2. Mark Webber Red Bull-Renault 1m39.354s + 0.615 27
3. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m40.845s + 2.106 21
4. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m40.940s + 2.201 22
5. Nick Heidfeld Renault 1m40.987s + 2.248 5
6. Felipe Massa Ferrari 1m41.046s + 2.307 25
7. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m41.189s + 2.450 20
8. Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1m41.222s + 2.483 20
9. Vitaly Petrov Renault 1m41.231s + 2.492 16
10. Sebastien Buemi Toro Rosso-Ferrari 1m41.328s + 2.589 21
11. Nico Rosberg Mercedes 1m41.361s + 2.622 23
12. Fernando Alonso Ferrari 1m41.434s + 2.695 15
13. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m41.494s + 2.755 20
14. Heikki Kovalainen Lotus-Renault 1m41.579s + 2.840 13
15. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m41.610s + 2.871 18
16. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m41.752s + 3.013 20
17. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1m41.939s + 3.200 25
18. Michael Schumacher Mercedes 1m42.301s + 3.562 23
19. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m43.792s + 5.053 20
20. Jerome D'Ambrosio Virgin-Cosworth 1m44.089s + 5.350 20
21. Tonio Liuzzi HRT-Cosworth 1m44.359s + 5.620 18
22. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m44.438s + 5.699 11
23. Luiz Razia Lotus-Renault 1m44.542s + 5.803 9
24. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m45.019s + 6.280 23
A doua sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Chinei va avea loc cu începere de la ora 09:00.
Ma inbat daca castiga pe podium Nick :D. :)