Cariera lui Hamilton va fi gestionată de fostul manager al lui Hakkinen
Lewis Hamilton vrea să pună capăt numeroaselor controverse din sezonul trecut după ce Didier Coton, fostul manager al lui Mika Hakkinen, a fost desemnat să-i gestioneze cariera.
Lewis Hamilton va beneficia în sezonul 2012 de serviciile unui manager cu o vastă experienţă în Formula 1. Compania XIX Entertainment, cu care pilotul echipei McLaren a semnat un contract de impresariat, l-a desemnat pe Didier Coton să se ocupe de cariera pilotului care a câştigat titlul mondial în 2008.
Coton este o personalitate cunoscută în Formula 1, întrucât a gestionat cariera dublului campion mondial Mika Hakkinen în cea mai mare parte a perioadei în care finlandezul a concurat în Formula 1.
"Simon Fuller (n.r - proprietarul XIX Entertainment) este determinat să creeze o echipă care mă va ajuta să-mi ating ambiţiile pentru 2012. Alegerea lui Cocon consolidează puterea actuală a XIX şi sunt încântat să fac parte din echipă. Sunt optimist în privinţa sezonului pe care îl avem în faţă şi abia aştept să începem", a declarat britanicul pentru agenţia de presă Associated Press.
Un alt pilot care şi-a schimbat managerul înaintea sezonului 2012 este Heikki Kovalainen. Pilotul echipei Caterham va fi manageriat în 2012 de compania IMG Worldwide, aceeaşi care a gestionat carierele unor piloţi precum Ayrton Senna, Alain Prost sau Jackie Stewart. Managerul desemnat pentru pilotul finlandez este Martin Anayi.