Canada, antrenamente 1: Rosberg, cel mai bun timp
Nico Rosberg a stabilit cel mai bun timp în prima sesiune de antrenamente de la Montreal, în timp ce Sebastian Vettel a avut un accident în celebrul Wall of Champions.
Mercedes GP a confirmat că este capabilă să ofere o surpriză plăcută în Marele Premiu al Canadei, după ce Nico Rosberg şi Michael Schumacher au obţinut performanţe bune în prima sesiune de antrenamente libere.
Rosberg a stabilit timpul de referinţă după ce a fost cronometrat cu 1:15.591, în timp ce coechipierul său a terminat pe locul trei. Între cei doi s-a intercalat Fernando Alonso la volanul unui monopost Ferrari, în timp ce coechipierul său Felipe Massa a completat topul primilor patru piloţi.
Cu toate acestea, pilotul care a ieşit cel mai mult în evidenţă a fost Sebastian Vettel. Germanul a avut parte de un accident în celebrul Zid al Campionilor după ce a sărit peste bordura situată în ultimul viraj. Campionul mondial nu a suferit nicio rană, însă monopostul Red Bull RB7 a suferit defecţiuni la partea frontală, în special pe dreapta, iar pneul dreapta-fată a fost la un pas să se detaşeze de maşină.
Clasamentul a fost completat de McLaren prin Jenson Button şi Lewis Hamilton, britanicii fiind urmaţi de Rubens Barrichello (Williams) şi Paul di Resta (Force India). Vitaly Petrov (Renault) a ieşit pe traseu doar în ultimele 10 minute din cauza unor probleme tehnice, însă a terminat sesiunea pe locul 14.
Canada - Clasament Antrenamente 1
1. Nico Rosberg Mercedes 1m15.591s 32
2. Fernando Alonso Ferrari 1m16.139s + 0.548 27
3. Michael Schumacher Mercedes 1m16.549s + 0.958 30
4. Felipe Massa Ferrari 1m16.658s + 1.067 26
5. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m16.676s + 1.085 20
6. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m16.842s + 1.251 19
7. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1m16.990s + 1.399 28
8. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m17.294s + 1.703 26
9. Nick Heidfeld Renault 1m17.445s + 1.854 28
10. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m17.549s + 1.958 20
11. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m17.662s + 2.071 27
12. Mark Webber Red Bull-Renault 1m17.820s + 2.229 30
13. Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1m18.458s + 2.867 31
14. Vitaly Petrov Renault 1m18.506s + 2.915 15
15. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m18.648s + 3.057 35
16. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m18.852s + 3.261 8
17. Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1m18.932s + 3.341 20
18. Jarno Trulli Lotus-Renault 1m19.274s + 3.683 29
19. Heikki Kovalainen Lotus-Renault 1m19.422s + 3.831 30
20. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m19.577s + 3.986 26
21. Jerome D'Ambrosio Virgin-Cosworth 1m19.838s + 4.247 31
22. Tonio Liuzzi HRT-Cosworth 1m19.960s + 4.369 23
23. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m20.520s + 4.929 21
24. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m20.839s + 5.248 27
A doua sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Canadei va avea loc la ora 21:00, ora României.
ce liniste e pe aici :))