Calificările şi cursa de la Monaco, sub semnul ploilor torenţiale

Publicat marţi, 22.05.2012 16:12 de Daniel Popescu

Calificările de la Monaco vor fi afectate de ploi torenţiale, care şi-ar putea face apariţia inclusiv în cursa de duminică.

Rezultatele din Marele Premiu al statului Monaco vor fi influenţate semnificativ de ploaie, potrivit primelor informaţii dezvăluite de meteorologi.

Dacă antrenamentele de joi se vor desfăşura pe un circuit uscat, piloţii vor avea o zi de sâmbătă semnificativ mai dificilă, întrucât meteorologii anticipează ploi torenţiale pe parcursul calificărilor, existând şanse inclusiv pentru o furtună puternică însoţită de descărcări electrice.

În schimb, situaţia pentru duminică este deocamdată incertă. Prognoza indică faptul că Franţa va fi afectată duminică de ploi torenţiale care au potenţialul de a se îndrepta spre Monaco, însă este posibil ca Munţii Alpi să oprească norii, ceea ce ar crea premisele pentru o cursă care să aibă loc doar pe un circuit umed, fără ploi torenţiale.

Temperaturile ambientale, care joacă un rol important în comportamentul pneurilor din acest sezon, vor urca joi până la 23 de grade, însă nu vor trece de 17 grade pe parcursul zilei de sâmbătă. Ziua cursei va fi ceva mai călduroasă, meteorologii anticipând o temperatură ambientală maximă de aproximativ 20 de grade.

Via | SkySports

  • AndreiF1, marţi, 22.05.2012 16:57
    @Joi 24.05.2012

    Antrenamentele pentru GP Monte Carlo sunt joia, nu vinerea, de aia data de 24 este gresita, 24 mai este intr-o zi de joi si nu de vineri, va rog sa corectati.

  • Gruiţă, marţi, 22.05.2012 19:04
    pentru Andrei

    Fă-ţi autocritica.

  • Gruita, marţi, 22.05.2012 19:05
    Pentru Andrei

    Fă-ţi autocritica!

  • cristi, miercuri, 23.05.2012 08:45
    AndreiF1

    corect

  • scuderia, miercuri, 23.05.2012 16:28
    superb

    ar fi tare sa fie o cursa pe ploaie gen 2008. poate de data asta ne incanta schumi cu prima treapta a podiumului:)