Calendarul provizoriu al sezonului 2010

Publicat sâmbătă, 29.08.2009 10:50 de Daniel Popescu

Presa internationala a intrat in posesia unui document care prezinta calendarul provizoriu al sezonului 2010, acesta avand insa deocamdata un caracter neoficial.

La numai o zi dupa ce presa a speculat ca Bahrain ar putea gazdui prima cursa a sezonului 2010 in locul traditionalului eveniment de la Melbourne, a aparut si o prima varianta completa neoficiala a calendarului competitional din sezonul urmator al Formulei 1.

Versiunea care a intrat in posesia presei prevede ca statul Bahrain va da intr-adevar startul competiei, in timp ce Australia va fi vizitata abia la sfarsitul lunii martie. Cea mai importanta noutate este insa revenirea Marelui Premiu al Canadei dupa o absenta de un an, restul calendarului cuprinzand toate cele 17 curse din acest an.

Cu toate acestea, circuitele de la Donington Park si Hockenheim, incluse in aceasta versiune a calendarului, au grave probleme financiare, existand sanse ca acestea sa nu fie capabile sa gazduiasca Marele Premiu al Marii Britanii si, respectiv, Marele Premiu al Germaniei. Ultima cursa a sezonului 2010 este programata la Abu Dhabi pe 7 noiembrie.

Iata cum se prezinta calendarul provizoriu al Formulei 1 pentru sezonul 2010, cu mentiunea ca acesta poate suferi modificari pana la finalul acestui an:

 Data  Tara  Circuit
 14 martie  Bahrain  Sakhir
 28 martie  Australia  Melbourne
 4 aprilie  Malaezia  Sepang
 25 aprilie  Turcia  Istanbul
 9 mai  Spania  Barcelona
 23 mai  Monaco  Monaco
 6 iunie  Canada  Montreal
 27 iunie  Europa  Valencia
 11 iulie  Anglia  Donington Park
 25 iulie  Germania  Hockenheim
 1 august  Ungaria  Budapesta
 22 august  Belgia  Spa-Francorchamps
 5 septembrie  Italia  Monza
 19 septembrie  China  Shanghai
 26 septembrie  Singapore  Singapore
 10 octombrie  Japonia  Suzuka
 24 octombrie  Brazilia  Interlagos
 7 noiembrie  Abu Dhabi  Yas Marina

 

Via | F1-Live