Button: "Schumacher trebuie să câştige înainte de retragere"
Jenson Button consideră că Michael Schumacher trebuie să obţină cel puţin o victorie înainte de a se retrage din activitatea competiţională.
Michael Schumacher a anunţat joi la Hockenheim că îşi va respecta contractul cu Mercedes GP, obiectivul său fiind cucerirea titlului de campion în 2011.
Declaraţiile sale vin în contextul în care presa internaţională a speculat insistent că germanul ar putea părăsi Formula 1 la sfârşitul anului din cauza rezultatelor modeste.
Decizia septuplului campion mondial este susţinută inclusiv de Jenson Button, care crede că Schumacher trebuie să obţină cel puţin o victorie înainte de a se retrage pentru a doua oară din activitate.
"Nu cred că poate renunţa acum. Trebuie să rămână anul viitor. Trebuie să rămână până câştiga curse, pentru el însuşi, înainte să părăsească sportul. Cred că va avea performante mai bune în 2011", a declarat campionul mondial în paddock-ul de la Hockenheim.
În primele 10 curse ale sezonului, Schumacher şi-a trecut în cont numai 36 de puncte, iar cel mai bun rezultat al său a fost locul patru.
Via | Reuters
cred ca ar fi cazul sa dovedesti ca esti campion mondial. pana acum numai noroc chior