Bulgaria construieşte un circuit de Formula 1 cu sprijinul arabilor
O companie din Abu Dhabi va construi un circuit de Formula 1 în Bulgaria pe un teren pus la dispoziţie în mod gratuit de statul de la sud de Dunăre.
Bulgaria a intenţionat să pătrundă în calendarul competiţional al Formulei 1 în sezonul 2011 printr-un proiect iniţiat la sfârşitul anului trecut, însă planul vecinilor noştri a eşuat din cauza datoriilor acumulate la bănci de Federaţia Bulgară de Motociclism.
Cu toate acestea, guvernul bulgar a realizat beneficiile de care poate profita tara prin intermediul unei curse de Formula 1 şi a iniţiat un parteneriat cu o companie de construcţii din Abu Dhabi.
Conform contractului semnat în această săptămână, compania Emirates Associated Business Group deţinută de autorităţile locale din Abu Dhabi va construi un circuit de Formula 1 pe terenul unei foste baze aeriene din localitatea bulgară Dobroslavtsi, situată la 15 km de capitala Sofia. Terenul a fost pus în mod gratuit la dispoziţia companiei arabe de către statul bulgar, iar costurile construcţiei vor fi asigurate integral de compania arabă.
În cazul în care proiectul va fi finalizat, este foarte posibil ca Emirates Associated Business Group să îşi recupereze investiţia din veniturile obţinute din vânzarea de bilete, bani care în mod obişnuit ar fi trebuit să ajungă în conturile organizatorilor.
Informaţiile, publicate iniţial de agenţia de presă Novinite, au fost confirmate ulterior şi de ofiţerul de presă al Ministerului Economiei din Bulgaria, iar planurile prevăd debutul în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2012.
Via | GMM
Bravo lor. Oricum bulgarii sunt peste noi la multe lucruri. Va dati seama ca se vor duce o gramada de romani. Da nu-i nimic, UDREA stie ea ce face cu turismul si bla bla bla.