Brawn: "Aveam nevoie de o noua provocare"

Publicat luni, 12.11.2007 18:37 de Daniel Popescu

Ross Brawn spune ca a decis sa se alature team-ului Honda ca sef de echipa decat sa revina la Ferrari pentru ca avea nevoie de o provocare mai mare decat ii putea oferi actuala campioana mondiala.

"Faptul ca Ferrari nu este in criza a facut revenirea mai putin atractiva pentru mine", a declarat britanicul in cadrul unei conferinte de presa.

"Ei s-au descurcat si se vor descurca bine. Au o structura buna cu care pot merge inainte. Acum, treaba mea este sa ii bat".

Brawn a jucat un rol cheie in perioada de aur a echipei italiene ca director tehnic, castigand cu Ferrari de 6 ori consecutiv titlul mondial intre 1999-2004. La sfarsitul sezonului 2006, dupa retragerea lui Schumacher, Brawn s-a retras din Formula 1 pentru un an.

"Cele 12 luni m-au ajutat sa ma concentrez putin pe ceea ce imi place la curse", a spus Brawn. "Mi-au lipsit cursele foarte mult. Mi-a lipsit sportul, munca de echipa, mi-a lipsit sa fac parte dintr-un grup de oameni care lupta sa obtina ceva foarte dificil, dar atunci cand este obtinut reprezinta o mare recompensa".

Brawn a discutat cu reprezentantii Ferrari despre o posibila revenire insa a ajuns la concluzia ca ar semana cu o pozitie care i s-ar potrivi ca o manusa. "Am simtit ca la Ferrari nu ar fi o provocare suficient de puternica", a spus el. "Insa au fost si considerente personale. Am stat in Marea Britanie un an si mi-am cunoscut din nou familia. As fi avut nevoie de circumstante speciale pentru a reveni la Ferrari".

Brawn, care a dezvaluit ca salariul sau variaza in functie de performantele pe care le va obtine, a vizitat fabrica luni pentru prima oara.